Crimele şi retransmiterea pe Instagram a asasinatului au şocat Bosnia şi Herţegovina.
Mii de persoane au manifestat luni la Sarajevo şi în alte câteva oraşe bosniace, la trei zile după ce o femeie a fost ucisă de soţul ei, crimă pe care agresorul a transmis-o în direct pe reţelele de socializare, înainte de a ucide alte două persoane şi de a se sinucide, transmite Agerpres.
"Solicităm ca feminicidul să fie calificat drept faptă penală specială şi să fie tratat ca o formă specială de crimă", a declarat Benjamina Karic, primarul oraşului Sarajevo, în faţa manifestanţilor. Ea a cerut sentinţe mai dure pentru infracţiunea de feminicid, violenţă domestică şi în familie, precum şi construirea mai multor "case sigure" pentru femeile care sunt victime ale violenţelor. De asemenea, ea a încurajat victimele să îşi denunţe atacatorii.
"Este ultimul ceas pentru a adopta măsuri adecvate. Toţi cei care ocupă funcţii de responsabilitate şi care tolerează această situaţie devin complici la practicarea violenţei", a afirmat Karic. "Opriţi feminicidul", "Să spunem nu violenţei" sau chiar "Tăcerea este aprobare", se putea citit pe pancartele manifestanţilor. Manifestaţii de protest au avut loc şi la Gradacac, oraşul din nord-estul ţării unde s-a produs crima, după înmormântarea victimei, la Mostar (sud) şi Zenica (centru), a informat presa locală.
Vineri, Nermin Sulejmanovic, în vârstă de 35 de ani, culturist profesionist şi instructor de fitness din Gradacac, şi-a ucis cu o armă soţia, pe Nizama Hecimovic (37 de ani), după ce a bătut-o, postând totul pe Instagram. Cu puţin timp înainte el o răpise, împreună cu copilul lor în vârstă de nouă luni, de la nişte veri unde aceasta se refugiase cu câteva zile mai ănainte, după ce fusese agresată. Potrivit presei locale, difuzarea crimei a fost urmărită în direct de câteva mii de persoane, dintre care unii chiar şi-au manifestat susţinerea faţă de agresor.
După ce şi-a ucis partenera, Sulejmanovic a ucis alte două persoane, un bărbat şi pe fiul acestuia, pe care îi cunoştea, şi a rănit o femeie şi doi bărbaţi, dintre care un poliţist. Potrivit ONG-urilor locale, aproximativ 20 de femei au fost ucise în BiH în ultimii doi ani de către soţii lor. În această ţară cu o populaţie de 3,5 milioane de locuitori, 48% dintre femei au fost victime ale unei forme de violenţă exercitată de un bărbat, după vârsta de 15 ani, potrivit unui studiu realizat de OSCE în 2018.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News