Proteste în Seul. Susținătorii și detractorii fostului președinte Yoon Suk Yeol înfruntă zăpada înaintea arestării

Proteste în Seul. Susținătorii și detractorii fostului președinte Yoon Suk Yeol înfruntă zăpada înaintea arestării
Proteste în Seul. Susținătorii și detractorii fostului președinte Yoon Suk Yeol înfruntă zăpada înaintea arestării

Mii de susţinători şi detractori ai preşedintelui sud-coreean destituit, Yoon Suk Yeol, înfruntă zăpada duminică, la Seul, cu o zi înainte de expirarea mandatului de arestare emis pe numele său pentru încercarea eşuată de a impune legea marţială la începutul lunii decembrie, transmite AFP.

În faţa reşedinţei lui Yoon Suk Yeol, susţinătorii s-au adunat în număr mare, în pofida frigului şi a zăpezii care a acoperit capitala în timpul nopţii, au remarcat jurnaliştii AFP.

"Am trecut prin război şi temperaturi de -20 de grade în zăpadă pentru a lupta (...) Această zăpadă nu înseamnă nimic", a declarat Park Young-chul pentru AFP, afirmând că "războiul este din nou aici".

Un alt miting, de data aceasta al adversarilor lui Yoon, este planificat pentru ora 14:00 (05:00 GMT), dar unii protestatari erau deja prezenţi de dimineaţă.

"Mi-am părăsit slujba pentru a veni să ne protejăm ţara şi democraţia. Locuiesc la două ore de aici şi să merg la proteste şi apoi să mă întorc era prea mult", a declarat pentru AFP Lee Jin-ah, în vârstă de 28 de ani.

"Zăpada nu înseamnă nimic (...) în pofida ei vom fi acolo", a continuat fosta angajată a unei cafenele, care a petrecut noaptea în faţa locuinţei lui Yoon Suk Yeol.

Mandatul de arestare emis pe numele său pentru a-l obliga să răspundă la întrebări cu privire la scurta sa impunere a legii marţiale la începutul lunii decembrie expiră luni seară. Anchetatorii, care nu au reuşit să îl ridice vineri, la prima încercare, au dat asigurări că mandatul va fi executat în termenul limită.

Yoon Suk Yeol, în vârstă de 64 de ani, este subiectul mai multor anchete, inclusiv pentru "rebeliune", fiind acuzat că a zdruncinat tânăra democraţie sud-coreeană cu lovitura sa, care a reînviat amintirea dureroasă a dictaturii militare.

În noaptea de 3 spre 4 decembrie, în parlamentul înconjurat de militari, un număr suficient de deputaţi au reuşit să voteze o moţiune prin care se cere ridicarea stării de excepţie. Sub presiunea aleşilor, a mii de manifestanţi şi constrâns de Constituţie, Yoon Suk Yeol a trebuit să se conformeze la câteva ore după decizia sa.

Pe 14 decembrie, parlamentul a adoptat o moţiune de punere sub acuzare împotriva lui, care a dus la suspendarea sa imediată. Cu toate acestea, el rămâne oficial preşedintele titular în timp ce aşteaptă ca Curtea Constituţională să se pronunţe asupra cazului său până la jumătatea lunii iunie.

Posibila lui arestare ar fi o premieră pentru un preşedinte în exerciţiu al Coreei de Sud. Totuşi, vineri anchetatorii au plecat de la locuinţa sa cu mâinile goale, blocaţi în încercarea de a-l aresta de către gărzile preşedintelui, care au refuzat să respecte mandatul.

Biroul de anchetă privind corupţia personalităţilor de rang înalt, entitatea care centralizează investigaţiile, i-a cerut sâmbătă preşedintelui interimar Choi Sang-mok să ordone personalului de protecţie al lui Yoon să coopereze.

"Serviciul de securitate prezidenţial a încălcat Constituţia, devenind în fapt o forţă rebelă", a criticat sâmbătă, în parlament, Park Chan-dae, liderul deputaţilor aparţinând Partidului Democrat, principala forţă de opoziţie şi grup majoritar din parlament.

Coreea de Sud a continuat să se scufunde în haos politic de la începutul lunii decembrie, primul preşedinte interimar fiind şi el demis pe 27 decembrie de deputaţi, care l-au acuzat că a obstrucţionat procedurile împotriva lui Yoon. Ministrul de Finanţe Choi Sang-mok a preluat apoi funcţia de preşedinte interimar. În acest context, şeful diplomaţiei americane Antony Blinken este aşteptat la Seul, în special pentru o întâlnire luni cu omologul său Cho Tae-yul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel