Cetăţenii din Barcelona au ieşit în stradă din cauza creşterii preţurilor la energie electrică, dar şi a celor de la gaz şi carburant.
Catalanii plătesc cele mai mari prețuri din ultimii 29 de ani pentru produsele de consum, ca urmare a creșterii costului cu energia electrică. Scumpirile din ultima perioadă i-au scos pe străzile Barcelonei, unde au mărșăluit, sâmbătă seara, și au cerut intervenția Guvernului. Comparativ cu aceeași lună a anului trecut, creșterea e de 5,5 la sută.
„Nu doar că suntem supărați, ci ne simțim și înșelați. Înșelați pentru că până la urmă rezultă că problema cu electricitatea este că nici companiile energetice nu simt empatie față de cetățeni și credem că ne jefuiesc la propriu”, spune Roque Martinez, protestatar în vârstă de 65 de ani, potrivit AP.
Supărați, spaniolii cer acum intervenția Guvernului pentru a opri creșterea prețurilor.
„Trebuie să existe control asupra prețurilor. Nu putem permite ca serviciile de bază să fie în mâinile capitalismului. Ar trebui să existe mai mult control din partea guvernului”, a spus Maria Bote, profesor, protestatar, care are 60 de ani.
La protestul care a avut loc pe străzile Barcelonei au participat atât tineri cât și vârstnici. Adrian Gacia are 24 de ani și este asistent social.
„Vorbim despre nevoi de bază. Avem nevoie de electricitate pentru igienă și nutriție și este incredibil ca monopolul companiilor energetice să aibă un astfel de control asupra prețurilor”, spune Adrian.
În afară de costul energiei electrice, creșterile prețurilor la combustibili și gaze au dus la o creștere lunară a prețurilor de consum, scrie Mediafax.
Economistul Adrian Câciu a vorbit la DC NEWS despre orizontul stăvilirii creșterii prețurilor la carburanți, energie și, în general, la produsele de consum.
„Vom asista la o temperare a inflației undeva la finalul anului 2022 și într-un orizont de 4%-4,5%. Este destul de dur și are în componență elementele structurale pe care noi le avem în inflație, dar are și aceste componente conjuncturale care nu se vor opri din manifestare.
Chiar dacă prețurile la energie au fost plafonate temporar, după cum vedeți nimeni nu face nimic și nu gândește o strategie de reechilibrare a producției de energie sau de restructurare a cauzelor care au dus la explozia prețurilor. În momentul acesta avem doar plafonarea și câteva compensări pentru a nu mai simți atât de dur în facturi prețul energiei”, a transmis Câciu, pentru DC NEWS.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu