Proteste Israel. Zeci de mii de oameni, în stradă. Netanyahu, lege controversată

O mulţime imensă de druzi israelieni şi simpatizanţii lor au demonstrat sâmbătă, la Tel Aviv, împotriva unei noi legi controversate despre care ei susţin că îi transformă în cetăţeni de mâna a doua, relatează AFP şi DPA. 

Potrivit media israeliene, circa 50.000 de persoane au participat la manifestaţie. 

Legea - care defineşte Israelul drept "stat-naţiune al poporului evreu" şi care este acuzată că aduce atingere drepturilor minorităţilor - a fost votată la 19 iulie cu susţinerea premierului Benjamin Netanyahu.

Minoritatea druză, formată din circa 130.000 de persoane care trăiesc în principal în nordul Israelului, a protestat împotriva acestei legi şi a cerut Curţii supreme să se pronunţe asupra acestui text legislativ. 

Druzii, care vorbesc araba şi practică o variantă heterodoxă a islamului, efectuează serviciul militar obligatoriu şi servesc în armata israeliană, contrar arabilor israelieni. Potrivit canalului public israelian Kan, citat de DPA, un al treilea ofiţer druz a demisionat în cursul săptămânii din armata israeliană în semn de protest. 

Arborând drapele ale comunităţii lor şi israeliene, protestatarii au defilat în centrul Tel Aviv-ului şi au scandat "Egalitate". 

"În pofida loialităţii noastre nelimitate faţă de stat, acesta nu ne consideră cetăţeni egali", a afirmat şeful spiritual al comunităţii druze, şeicul Mouafak Tarif, într-un discurs. 

Ce stipulează legea?

Legea stipulează că înfiinţarea de "localităţi evreieşti ţine de interesul naţional", le conferă evreilor dreptul "unic" la autodeterminare în Israel şi proclamă că ebraica este singura limba oficială a Israelului, în timp ce araba nu va avea decât un statut "special" care nu a fost definit. 

Parlamentul israelian a fost convocat pe 8 august pentru o sesiune extraordinară dedicată acestei legi, la solicitarea a 52 de deputaţi de opoziţie (dintr-un total de 120), potrivit cărora dezbaterile vor fi axate pe "atingerile aduse valorilor egalităţii şi democraţiei". 

Această lege face parte dintre legile fundamentale care servesc de Constituţie în Israel. 

Avi Dichter, raportor pentru această lege şi deputat al Likud, partidul de dreapta al lui Netanyahu, a exclus orice schimbare a acestui text denunţat ca "rasist" de deputaţii arabi de opoziţie. 

Arabii israelieni, care reprezintă 17,5% din populaţie, sunt descendenţi ai palestinienilor rămaşi pe pământurile lor la crearea statului Israel în 1948 şi se consideră victime ale discriminării, notează AFP.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel