Mai mulţi studenţi au încercat să ocupe clădirea Facultăţii de Istorie din Bucureşti joi seara. "Au fost chemate brigăzi de jandarmi care au dat, efectiv, studenţii afară în stradă. Este inacceptabil ca într-un stat democratic asemenea abuzuri să se întâmple", susţine un grup de studenţi. Tinerii, vreo 60 la număr, au primit acordul Rectoratului să rămână peste noapte în sediu.
Potrivit istoricului Mihai Bumbes de la Militia Spirituală, în sediul facultăţii s-ar fi aflat circa 250 de studenţi care vroiau să protesteze contra bugetului mic acordat Educaţiei anul viitor, cerând şi rediscutarea sistemului de la Bologna. "Oamenii sunt timoraţi, au fost percheziţionaţi la intrare, li s-a cerut CNP-ul, le-au fost verificate genţile, intrările în facultate au fost închise, acum am mai rămas 100 de oameni. La ora 21.00, gardienii au ordin să ne evacueze cu forţa", a declarat Bumbeş pentru realitatea.net.
"La ora 18 a început să se adune publicul pentru dezbaterea publică anunţată. Împreună cu invitaţii Ciprian Şiulea, Vintilă Mihăescu şi Carol Căpită, persoanele prezente, studenţi şi oameni solidari discută deschis problemele reale ale sistemului universitar: alocarea de doar 2% din PIB pentru educaţie, act ce reprezintă un atac la adresa întregii societăţii, valorizarea educaţiei prin producerea de capital, lipsa finanţărilor pentru cercetare localizată, tratamentul lipsit de demnitate al studenţilor de către aparatul birocratic, şi multe altele. Pentru că este un act incomod, conducerea Universităţii nu a permis ca această dezbatere să aibe loc. Au fost chemate brigăzi de jandarmi care au dat, efectiv, studenţii afară în stradă. Este inacceptabil ca într-un stat democratic asemenea abuzuri să se întâmple.
Denunţăm aceste violente şi ne revendicăm dreptul la dezbatere şi dialog public în spaţiul Universităţii. În semn de protest, dezbaterile vor continua şi peste ora stabilită pentru finalul evenimentului. Revendicăm Universitatea ca spaţiu public deschis de dezbatere şi problematizare a propriilor mecanisme. De ce Universitatea a devenit un spaţiu steril, o fabrică de indivizi cu diplomă, orientaţi către profit şi nu către idei? Şi de ce Universitatea nu poate accepta o discuţie despre ea însăşi, despre felul în care funcţionează? Cerem sprijinul presei şi al opiniei publice pentru a continua să ne exercităm dreptul cetăţenesc, în primul rând, şi studenţesc, în al doilea, de a continua căutarea de soluţii la problemele sistemului universitar actual, aici, acum, în amfiteatrul Facultăţii de Istorie. Avem dreptul să continuăm protestul paşnic, bazat pe dialog şi coeziune socială!", se arată într-un comunicat semnat "un grup de studenţi".
Studenţii au primit acordul Rectoratului să rămână peste noapte în facultate. Sunt 60 de studenţi acolo, care se află într-un amfiteatru la etajul 3. Tinerii au semnat un angajament fiecare că nu vor distruge nimic în clădire.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu