Ciocniri între protestatari şi poliţişti au avut loc, duminică, la Chişinău.
Mii de oameni au participat, duminică, la un protest la Chişinău, solicitând alegeri parlamentare anticipate. Cetăţenii și-au exprimat nemulțumirile faţă de preţurile mari la energie şi scăderea nivelului de trai, cerând demisia preşedintelui Maia Sandu şi a Guvernului. Duminica trecută, protestul s-a încheiat cu ciocniri cu forţele de poliţie, deoarece acestea nu au permis participanţilor accesul în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Duminica aceasta, oamenii legii au izolat din nou străzile centrale ale oraşului şi au efectuat controale asupra oamenilor. Cu o zi înainte, poliţia a anunţat că nu va permite manifestanţilor să blocheze străzile.
Întrebat, duminică după-amiază, la Antena 3, dacă este îngrijorat de ce se întâmplă la Chișinău sau „spectacolul protestelor face parte din obișnuința weekend-urilor din acest an”, analistul politic Bogdan Chirieac a răspuns astfel: „Nu, nu e ceva obișnuit. Sigur că ne îngrijorează. (...) Problemele pe care le arată acești oameni sunt reale, numai că războiul hibrid, la care Rusia se pricepe atât de bine, urmărește îndepărtarea prin puterea străzii a doamnei Maia Sandu.”
„O să spuneți dar e mâna Rusiei și în Franța, Germania, Marea Britanie, Italia?! Nu, nu e vorba de același lucru. Republica Moldova are un statut aparte pe Europa, e cea mai săracă țară. Doamna Maia Sandu a venit cu un program politic puternic, pro-european, dar nu are un program economic. De altfel, țara nu e sustenabilă. (...) Practic, singura industrie care produce ceva în Republica Moldova e diaspora”, a zis Bogdan Chirieac.
Ulterior, a fost citit cel mai recent mesaj publicat de Maia Sandu pe contul de Facebook: „Când merg în localitățile din țară, întâlnesc mulți oameni care se plâng că au pensii mici. Pensiile sunt mici pentru că economia este în continuare slabă, dar și pentru că mulți acceptă să fie angajați ilegal sau să primească salarii în plic. E mai greu de schimbat lucrurile pentru vârstnicii care, ani la rând, nu au contribuit la Fondul de asigurări sociale. Însă, putem să schimbăm situația celor aproape 200 de mii de oameni care lucrează azi informal în agricultură, construcții, comerț sau alte domenii. Munca la negru mai înseamnă și acces redus la asistență medicală, îngrădirea dreptului la concediu de îngrijire a copilului, condiții precare la locul de muncă. De asemenea, munca nedeclarată creează concurență neloială între firme și duce la pierderea veniturilor pentru stat.”
„Toate problemele ridicate de Maia Sandu sunt reale. Discursul politic al doamnei Sandu este impecabil, dar nu e nimeni să facă un program economic pentru Republica Moldova, program adaptat situației unice. Și îndrăznesc să spun acest lucru: Republica Moldova nu este, în acest moment, o țară sustenabilă economic”, a mai spus analistul politic Bogdan Chirieac în intervenția sa de la Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu