Proteste ale susţinătorilor opoziţiei sunt anunţate miercuri în jurul Palatului Parlamentului, în timpul dezbaterii moţiunii de cenzură.
Unul dintre proteste ar urma să se desfăşoare în Parcul Izvor, iniţiatori fiind parlamentarii USR, care le-au cerut cetăţenilor "să-şi ia o zi liberă pentru România". Şi liberalii au făcut apel ca oamenii să iasă în stradă, iar pe reţelele de socializare au fost anunţate mai multe evenimente de protest, inclusiv un "protest pe roţi", cu autovehiculele, în jurul Palatului Parlamentului. De asemenea, manifestanţii vor să plece în marş de la Parlament în Piaţa Victoriei după aflarea rezultatului dezbaterii. Este posibil ca în zonă să manifesteze şi susţinătorii actualei puteri, conform afirmaţiilor senatorului PSD Claudiu Manda, care a spus că în ziua dezbaterii moţiunii de cenzură iniţiate de PNL, membrii PSD, dar şi simpatizanţii social-democraţi, alături de cei ai ALDE, vor merge la Palatul Parlamentului.
Zi liberă pentru România
„Ploaia nu ne sperie, avem şi pelerine. Ia-ţi o zi liberă pentru România! USR cheamă toţi cetăţenii români la un protest paşnic miercuri, 27 iunie, în parcul Izvor din faţa Parlamentului, începând cu ora 12:00. Miercuri este ziua în care se votează în Parlament moţiunea de cenzură împotriva Guvernului PSD. Ziua în care acest partid trebuie să plece de la putere!", este mesajul transmis de USR pe pagina de Facebook a evenimentului.
Parlamentarii USR cheamă românii să îşi ia miercuri liber de la serviciu şi să iasă la protest inclusiv prin SMS-uri transmise cetăţenilor.
Şi liberalii au făcut apel ca oamenii să iasă în stradă, spunând că miercuri se va vedea cine pune România pe primul loc şi cine preferă să fie susţinătorul unui regim toxic pentru ţară.
Protestul, pe Facebook
Pe reţelele de socializare sunt anunţate mai multe evenimente de protest la Parlament, inclusiv un "protest pe roţi", urmând ca participanţii înconjoare Casa Poporului cu maşinile, bicicletele şi motocicletele.
De asemenea, protestatarii vor ca, după aflarea rezultatului moţiunii de cenzură, să plece în marş de la Parlament în Piaţa Victoriei, unde vor continua protestul.
Şi susţinătorii PSD sunt aşteptaţi la Parlament
Este posibil însă ca în zona Parlamentului să manifesteze şi susţinătorii actualei puteri. Senatorul PSD Claudiu Manda a declarat, luni, la "Sinteza zilei", că miercuri, în ziua dezbaterii moţiunii de cenzură iniţiate de PNL, membrii PSD, dar şi simpatizanţii social-democraţi, alături de cei ai ALDE, vor merge la Palatul Parlamentului. "Eu pot să vă spun că există mari şanse să vină şi susţinători ai PSD şi, probabil, mult mai mulţi decât cei pe care îi vedeţi împotriva majorităţii", a anunţat Claudiu Manda, el spunând că este posibil să fie prezenţi şi membri ALDE.
Vezi şi: Traian Băsescu, cadou pentru Dragnea: PSD-ul ne poate râde în nas
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu