Proteste şi celebrări în Cehia, împotriva premierului, la 30 de ani de la Revoluţia de Catifea.
Peste 100.000 de persoane sunt aşteptate să se adune sâmbătă la Praga pentru o demonstraţie împotriva premierului Andrej Babis, relatează DPA.
Protestatarii cer ca Babis, fondatorul partidul populist ANO şi unul dintre cei mai bogaţi oameni din ţară, să demisioneze. Manifestanţii îl acuză de conflict de interese între poziţia sa de om de afaceri şi rolul de şef al guvernului.
El se confruntă cu acuzaţii că a profitat ilegitim de fonduri UE în interesele sale de afaceri.
Protestul este programat să coincidă cu evenimentele menite a marca 30 de ani de la aşa-numita Revoluţie de Catifea.
Zdrobirea protestelor studenţeşti masive la 17 noiembrie 1989 în Cehoslovacia de atunci a declanşat alte revolte împotriva regimului comunist şi a marcat începutul drumului ţării spre democraţie.
Evenimente oficiale sunt programate pentru duminică, printre care şi o ceremonie la Muzeul Naţional din Praga. Tot duminică, vor avea loc un festival de stradă, demonstraţii de teatru, dansuri, dezbateri, lecturi publice şi concerte.
Şi la Bratislava, capitala Slovaciei, sunt aşteptate ceremonii şi demonstraţii pentru a marca cei 30 de ani de la Revoluţia de Catifea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu