Mai mulți lideri ai protestelor împotriva vaccinării au fost arestați în Canada.
Mai mulți lideri ai mişcării împotriva măsurilor sanitare care blochează străzile din Ottawa de aproape trei săptămâni, au fost arestați de poliția canadiană. Potrivit premierului Justin Trudeau, acest protest care nu mai este "paşnic", relatează Agerpres, citând AFP.
"Dacă vreţi să plecaţi de bunăvoie, acum este momentul să o faceţi", le-a lansat manifestanţilor la orele după-amiezii şeful interimar al poliţiei din Ottawa, Steve Bell, avertizând că acest weekend va fi "mult diferit de ultimele trei".
În cursul serii, poliţia a făcut primele arestări: Tamara Lich, una dintre organizatorii convoiului numit al "libertăţii", a fost arestată de poliţie, a indicat într-un mesaj pe Twitter contul oficial al mişcării, împreună cu o înregistrare video.
În aceste imagini, ea este văzută cu cătuşe la mâini urcându-se într-o maşină a forţelor de ordine, înconjurată de doi poliţişti, şi strigându-le colegilor săi: "Rezistaţi". Mai devreme, un alt lider, Chris Barber, a fost reţinut, o arestare paşnică, şi aceasta filmată şi postată pe reţelele sociale de membrii mişcării.
Pentru prima dată de la începutul mişcării, grupuri de poliţişti s-au poziţionat în număr mare, joi, pe străzile capitalei Ottawa, în faţa protestatarilor şi a sutelor de camioane care blochează străzile.
"Suntem pregătiţi să acţionăm pentru a expulza manifestanţii ilegali de pe străzile noastre", a mai explicat Steve Bell, vorbind despre o intervenţie "iminentă".
Un perimetru de securitate a fost ridicat în jurul centrului oraşului şi aproximativ o sută de baraje permit controlul intrărilor în zonă.
La câţiva metri distanţă, premierul Justin Trudeau a afirmat joi dimineaţă că această provocare nu mai are nimic "paşnic", în cursul unei dezbateri istorice în Camera Comunelor asupra punerii în aplicare a legii privind măsurile de urgenţă, dispoziţie excepţională invocată luni pentru a doua oară în timp de pace în istoria Canadei.
"Obiectivul tuturor măsurilor, inclusiv al măsurilor financiare prevăzute în legea privind măsurile de urgenţă, este de a face faţă ameninţării actuale şi de a ţine situaţia sub control deplin", a adăugat Justin Trudeau.
Într-o scrisoare adresată premierilor provinciilor miercuri seara, el a apreciat că mişcarea "ameninţă democraţia" şi subminează "reputaţia Canadei în străinătate".
"Conturile bancare ale persoanelor fizice şi ale companiilor" având legătură cu blocajul au fost îngheţate, a precizat într-o conferinţă de presă ministrul finanţelor şi vicepremier, Chrystia Freeland.
Calificând situaţia "precară", ministrul securităţii publice, Marco Mendicino, a spus că "blocadele ilegale la frontieră" au costat economia canadiană miliarde de dolari.
Manifestanţii, hotărâţi să rămână "până la final", au primit miercuri un ultimatum de la forţele de ordine, care au făcut turul camioanelor pentru a distribui un pliant ordonându-le "să părăsească locul". Noul şef al poliţiei din Ottawa a declarat miercuri că este pregătit "să utilizeze unele tehnici care nu sunt frecvent întâlnite în Ottawa".
Un amestec de ploaie şi zăpadă în zilele următoare ar putea complica operaţiunile poliţiei, confruntată cu o situaţie complexă şi periculoasă pentru a disloca fără probleme manifestanţii.
Forţele de ordine se tem în special de prezenţa unor "elemente radicale", dar si a numeroşi copii în manifestaţie, inclusiv bebeluşi.
Oraşul Ottawa, provincia Ontario şi toată Canada se află în stare de urgenţă din cauza acestei mişcări de contestare fără precedent, pornită de la opoziţia şoferilor de camioane camionagiilor de a se vaccina împotriva COVID-19 pentru a trece frontiera dintre Canada şi Statele Unite.
Minimizată iniţial de autorităţi, mişcarea s-a extins în ultimele săptămâni la toate măsurile sanitare şi, pentru mulţi manifestanţi, la o respingere a guvernului condus de Justin Trudeau.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News