Peste 1.000 de poliţişti protestează, sâmbătă, de Ziua Poliţiei Române, în faţa Ministerului Afacerilor Interne, nemulţumiţi de nivelul de salarizare comparativ cu alte sectoare bugetare.
Poliţiştii au început să se adune în parcarea din faţa ministerului încă de la ora 9:00, iar acţiunea de protest a început la ora 10:00.
Aceştia îi cer ministrului de Interne, Carmen Dan, să se respecte drepturile poliţiştilor şi ale personalului din MAI, jandarmi, pompieri. De asemenea, ei cer eliminare disfuncţiilor din sistemul public de salarizare.
Protestatarii suflă în vuvuzele şi agită pancarte pe care scrie "Peste 60% din angajaţii MAI au salariul minim pe economie", "Modernizaţi sediile posturilor de Poliţie", "Vrem o lege de salarizare echitabilă", "Vreţi să oferim servicii europene cu salarii de doi bani?" şi strigă, la unison "Carmen, vino încoa´, salută Poliţia".
Mitingul din faţa MAI va dura până la ora 12:00, când protestatarii urmează să plece în marş spre Piaţa Victoriei, unde vor continua acţiunea de protest până la ora 16:00.
Protestul este organizat de Federaţia Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România şi PRO LEX, însă sunt aşteptaţi să participe şi poliţişti neafiliaţi sau afiliaţi altor sindicate, atât din Bucureşti cât şi din ţară.
Poliţiştii solicită emiterea unei ordonanţe de urgenţă care să prevadă majorarea salariilor funcţiei de bază cu 20% şi calcularea sporurilor pe bază de pontaj (pentru munca de noapte, pentru condiţii grele, pentru sâmbete, duminici şi sărbători legale lucrate) la salariul funcţiei de bază, de la 1 aprilie 2017, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu