Protestatarii au spus ce au cerut la negocierile cu Ministerul de Finanțe.
Protestul transportatorilor şi fermierilor va continua după ce discuţiile purtate duminică, timp de peste trei ore, la Ministerul Finanţelor, s-au încheiat fără rezultat.
"Nu s-a ajuns la niciun acord, nu s-au găsit soluţii. Protestul va continua până când autorităţile vor înţelege că neputinţa lor de a gestiona o ţară este reală. Totul se motivează pe Comisia Europeană, PNRR", a declarat reprezentantul fermierilor, Dănuţ Andruş, la ieşirea de la discuţii.
"Nu s-au găsit soluţii pentru reducerea cheltuielilor bugetare, tăierea pensiilor speciale reducerea aparatului bugetar şi reducerea risipei de la bugetul de stat", au spus protestatarii.
Lista de revendicări a transportatorilor:
- revenirea la 5% la impozitul pe dividende
- eliminarea dublei impozitări CASS
- revenirea la plafonul numerar, la forma veche a legii, și să nu se instituie sancțiuni pentru transportatori pentru nerespectarea de către beneficiarul transportului a tuturor condițiilor de declarare a mărfurilor cu risc ridicat
Ce li s-a oferit protestatarilor:
- legea prevenţiei - aplicare numai pentru faptele care nu sunt de evaziune fiscală
- simplificarea procedurilor din Codul Fiscal în vederea debirocratizării procedurilor
- un parteneriat între Ministerul Finanțelor și Agricultură pentru legi referitoare la certificatele pentru producătorii locali
- cadru legal pentru investiţii în agricultură şi industria agroalimentară în parteneriat cu Ministerul Agriculturii
- scutire la impozit pentru profitul reinvestit în ferme sau în transporturi
- reglementare contabilă şi recunoaştere fiscală a subvenţiilor în vederea clarificări facilitaţilor
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News