Protestele de anul acesta, din nordul Africii şi Orientul Mijlociu - cunoscute ca primăvara arabă - au costat regiunea 55 de miliarde de dolari, potrivit unui raport al grupului de consultanţă Geopolicity, care precizează că Egiptul, Siria şi Libia au plătit cel mai mare preţ.
Raportul avertizează să, fără un program regional de susţinere, efectele primăverii arabe ar putea regresa.
Pe baza datelor furnizate de Fondul Monetar Internaţional, grupul a conchis că ţările care s-au confruntat cu tulburări sociale internse sau cu conflicte vor avea cel mai mult de pierdut pe termen scurt.
Însă analiştii au explicat că nu pot calcula cu precizie costul primăverii arabe din 2011. "Mulţi indicatori economici cruciali nu sunt disponibili, iar situaţia este foarte fluidă", au adăugat ei.
Libia, Siria, Egipt, Tunisia, Bahrain şi Yemen au fost afectate grav din punc de vedere economic. Costurile din PIB sunt de 20,56 milliarde de dolari, ceea ce înseamnă un cost pentru finanţele publice de 35,28 miliarde de dolari.
În Yemen şi Libia, cheltuielile publice au scăzut în paralel cu veniturile publice, în urma prăbuşirii guvernelor. Yemenul a înregistrat o scădere a veniturilor cu 77%, iar Libia cu 84%.
Aceste cifre nu iau în calcul pierderile de vieţi omeneşti, pragubele la infrastructură, pierderile înregistrate de afaceri sau scăderea investiţiilor directe.
Cu toate acestea, regiunea în ansamblu a avut de beneficiat în urma prămăverii arabe. Ţările producătoare de petrol care au evitat sau înăbuşit revoltele au avut cel mai mult de câştigat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu