Protestele din Paris continuă. Peste 57.000 de persoane au ieșit din nou în stradă

Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

Cel puţin 57.000 de persoane au manifestat joi la Paris în cea de-a 11-a zi de mobilizare împotriva reformei pensiilor în Franţa

O cifră din nou în scădere faţă de mobilizarea anterioară din 28 martie, unde 93.000 de persoane au manifestat în capitala Franţei, potrivit sediului poliţiei. Sindicatul CGT, la rândul său, a înregistrat 400.000 de manifestanţi faţă de 450.000 pe 28 martie.

Confruntări între manifestanţi şi forţele de ordine au avut loc joi după-amiază la Paris, în special lângă un restaurant favorit al preşedintelui Emmanuel Macron şi pe care protestatarii l-au atacat, într-o nouă zi de proteste sindicale împotriva creşterii vârstei de pensionare, dar participarea mai redusă le dă liderului de la Elysee şi guvernului său speranţa că manifestaţiile încep să-şi piardă suflul, notează AFP, Reuters şi DPA.

 

Youtube video image

Proteste și la Praga împotriva posibilei creşteri a vârstei de pensionare

Câteva mii de persoane s-au alăturat, la sfârșitul lunii martie, și în Cehia demonstraţiilor sprijinite de sindicate împotriva unei posibile majorări a vârstei de pensionare până la 68 de ani, transmite dpa, citată de Agerpres. 

Într-o adunare paşnică în faţa sediului guvernului la Praga, liderii manifestanţilor au acuzat executivul de centru-dreapta că, prin acest plan, "ignoră dialogul social". Guvernul intenţionează să prezinte în cursul acestui an un pachet de reformă a pensiilor.

Se aşteaptă ca propunerile să includă noi limite la majorări automate ale pensiilor, având în vedere inflaţia neobişnuit de ridicată.

Posibila creştere a vârstei de pensionare cu patru ani, până la 68 de ani, este de asemenea avută în vedere, a relatat recent postul public CT. Planul constituie cel mai recent efort al guvernului ceh de a reduce deficitele bugetare substanţiale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel