Protestul lui Adrian Sobaru nu a fost în zadar. Ministerul Sănătății vrea să depisteze copii cu autism

copil autist
copil autist

Toți copiii din România cu vârste între 12 luni și trei ani vor fi testați pentru tulburări autiste. Protestul lui Potrivit unui comunicat de presă, Ministerul Sănătăţii reglementează serviciile specializate integrate de sănătate, educaţie şi sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate.

Depistarea activă precoce se va efectua tuturor copiilor cu vârsta cuprinsă între 1-3 ani şi se va realiza pe baza unui chestionar tip screening, care va fi aplicat de către medicul de familie sau de cel pediatru la care este înregistrat copilul în cadrul evaluărilor periodice efectuate la 12, 18, 24, 36 de luni.

”În urma acestor evaluări, cazurile suspectate sunt trimise medicului specialist care va stabili diagnosticul medical (psihiatric). Recomandarea planului terapeutic, monitorizarea tratamentului şi evoluţiei vor fi efectuate de medicul specialist. Costurile evaluărilor vor fi punctate şi finanţate de către casele de asigurări de sănătate, conform contractului existent între medicul de familie sau dupa caz, medic pediatru şi acestea”, informează MS.

De asemnea, în comunicat se mai arată că planul de psihoterapie va fi elaborat şi supervizat de psihoterapeutul atestat în tehnici cognitiv-comportamentale specifice TSA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel