Codrin Ștefănescu, secretar general adjunct al PSD, a reacționat după desecretizarea protocolului publicat între SRI și PÎCCJ.
Iată reacția lui Codrin Ștefănescu:
”Publicarea Protocolului secret încheiat între SRI şi Parchetul General ne dezvăluie în mare parte hidoşenia a ceea ce numim astăzi `Statul Paralel`. Şi asta pentru că documentul demonstrează clar şi fără echivoc modul în care a funcţionat nestingherit puterea ocultă, care constant şi asumat s-a subtituit Parlamentului României - adică puterii leguitoare, votului popular, călcând în picioare, în acelaşi timp, drepturile şi libertăţile câştigate în decembrie 1989:
- avem dovada modului în care s-au săvârşit şi se mai comit şi astăzi abuzuri de neimaginat, încălcându-se până şi dreptul la intimitate: de la monitorizarea vieţii private a românilor
– urmărirea celui căruia i se deschidea un dosar penal, a familiei acestuia, a prietenilor şi tuturor cunoscuţilor; montarea microfoanelor chiar şi în dormitor
– până la transformarea delaţiunii în obligaţie de serviciu
- ne arată că SRI i se ofereau atribuţii în ancheta penală, competenţe care de altfel nu sunt prevăzute nici în legea de funcţionare a SRI, dar nici în Codul Penal
- documentul dezvăluie că SRI asigura pentru parchete transcrierea interceptărilor pe care ei le considerau „relevante" pentru cauza respectivă. Cu alte cuvinte, ofiţerilor SRI li se permitea să facă selecţia fragmentelor din interceptări, putând astfel favoriza un infractor sau un personaj aflat pe „lista albă", sau distruge viaţa unui om nevinovat aflat pe „lista neagră"
- se confirmă existența unor echipe „operative comune" formate din procurori și ofițerii SRI - interzis de altfel prin lege -, nerespectându-se din nou procedura penală care stipulează foarte clar că ancheta penală se desfășoară strict de către procuror și polițistul judiciar, fără nicio altă imixtiune
- documentul confirmă existenţa "campului tactic", recunoscut de generalul SRI Dumitru Dumbravă, câmp tactic care a permis Statului Paralel să intre cu bocancii în anchetele penale, să şantajeze şi să înfricoşeze judecători, să decidă soluţii şi să arunce în puşcărie, fără nicio şansă de apărare, pe duşmanii Statului Paralel.”
”Dovadă indubidabilă”
”Concluzionând, acest Protocol secret încheiat între SRI şi Parchetul General încalcă flagrant Constituţia, toate legile în vigoare, democraţia, separaţia puterilor în stat, drepturile şi libertăţile omului. De altfel, declasificarea lui ne aminteşte de o declaraţie mincinoasă a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, din 27 ianuarie 2017, care, printr-un comunicat de presă susţinea că „nu au existat echipe mixte SRI-procurori". Prin urmare, începând din acest moment, Protocolul se transformă într-o dovadă indubitabilă în baza căreia putem vorbi despre latura penală a tuturor faptelor petrecute peste lege şi despre calitatea instituţională a celor implicaţi.” a conchis Codrin Ștefănescu.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News