Mai mulți lideri ai opoziției din Turcia, apropiați ai minorității kurde din est, sunt puși sub acuzare de către regimul lui Recep Tayyip Erdoğan.
Autoritățile din Turcia au emis mandate de arestare pentru 82 de persoane, inclusiv un primar al partidului de opoziție, pentru protestele ce au avut loc în urmă cu șase ani. Acestea au fost declanșate de confiscarea orașului sirian Kobane, oraș majoritar kurd, de către organizația teroristă ISIS.
Ankara a acuzat oficialii Partidului Democrat al Poporului, pro-kurzi, că au îndemnat oamenii să participe la protestele din toată Turcia care s-au soldat cu 37 de morți. În același timp, reprezentanții partidului au dat vina pe poliția turcă pentru violență.
Într-o declarație făcută vineri, procuratura șefă din Ankara a declarat că poliția este în căutarea suspecților în capitala turcească și în alte șase provincii: „Biroul de anchetă al criminalității teroriste din Ankara a lansat o anchetă asupra organizației teroriste „Partidul Muncitorilor din Kurdistan“ și a așa-numiților executivi ai acesteia, precum și a anumitor directori și membri ai partidelor politice și, în etapa actuală, a dispus detenția a 82 de suspecți”. Astfel, Guvernul acuză Partidul Democrat al Poporului că ar avea legături cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan.
Mandatele de arestare sunt pe numele unui primar din nord-estul provinciei Kars, Ayhan Bilgen, fostului deputat Sirri Sureyya Onder și executivului partidului HDP, potrivit AlJazeera.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu