Mitingul PSD de la Iași nu a fost lipsit de incidente, însă niciunul dintre acestea nu a fost grav.
Jandarmii au fost nevoiţi să pună două rânduri de garduri între participanţii la mitingul PSD din Piaţa Unirii şi protestatari, distanţa dintre aceştia fiind de aproximativ 100 de metri. Grupurile de susţinători au fost huiduite de contramanifestanţi când intrau în Piaţa Unirii, la un moment dat aceştia fluturând bancnote de 1 leu în timp ce le strigau "ruşine să vă fie".
Timp de peste patru ore cât s-a desfăşurat mitingul social-democraţilor, protestatarii au huiduit şi au scandat lozinci împotriva lui Liviu Dragnea şi PSD. Din rândurile acestora au fost aruncate câteva petarde.
Imediat după plecarea social-democraţilor, piaţa a fost ocupată de contramanifestanţi. Prin zgomotul asurzitor de vuvuzele, aceştia au scandat iar lozinci antiguvernamentale, împotriva PSD şi liderului acestuia.
Mircea Badea a spus că dacă oamenii pașnici care vin la mitinguri vor mai fi huiduți și umiliți de protestatari, la un moment dat s-ar putea întâmpla o nenorocire.
"Au fost mulți oameni la mitingul PSD de la Iași, se vede pe plan general. Înainte de miting, au venit niște cetățeni să protesteze și urlau la oamenii care se duceau la mitingul PSD. Acest lucru este foarte periculos. Dacă se va continua în această manieră mizerabilă - nu știu cine o face: SRI, USR, PNL, ONG-urile lui Soros, există șanse mari să se întâmple o nenoricire”, a zis Mircea Badea.
VEZI ȘI: Europarlamentare 2019: Cinci numărul 1, DEZBATERE electorală la DC News
”Se forțează o limită care este foarte ușor să fie trecută. Am mai văzut acest lucru la mitingul contra abuzurilor din București. Și atunci au existat provocări. Din fericire, nu s-a dat curs niciunei provocări. Bun... nu s-a dat curs o dată, nu s-a dat curs a doua oară, nu s-a dat curs a treia oară, dar totuși mi se pare că se insistă în această direcție greșită în sensul în care se adună niște provocatori când vin mase mari de cetățeni care încearcă să stârnească o reacție. Dacă Doamne ferește apare o reacție... aceasta nu are cum să fie decât crâncenă. Cine o face ar fi bine să înceteze pentru că există mari șanse să se întâmple o nenorocire”, a mai spus Mircea Badea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu