PRU, ipoteză incendiară după protestele violente. Ce s-a întâmplat printre manifestanți

PRU condamnă manifestările violente de joi seară, din fața Parlamentului României. Partidul susține că un grup s-a infiltrat în rândul cetățenilor, echipat cu dispozitive de comunicare și a atacat Senatul, fără ca Jandarmeria să ia măsurile legale. 

Alegeri prezidentiale 2024

”PRU sprijină dreptul cetațenilor români de a manifesta pașnic și de a-și reprezenta interesele, dar consideră că acest lucru trebuie făcut ȋn cadrul legal din România. Din păcate, ȋn țara noastră, majoritatea ȋntrunirilor publice este parazitată de grupuri bine organizate care au ca scop precis denaturarea mesajului românilor și atacarea statului român și a instituțiilor sale”, transmite partidul într-un comunicat de presă. 

Sursa citată adaugă: ”Ȋi asigurăm public pe toți românii care cred ȋn Constituția României și care respectă legile și instituțiile României că orice nouă manifestație agresivă și destabilizatoare ȋmpotriva instituțiilor fundamentale ale statului român va fi blocată de membri PRU printr-o contramanifestație. Aseară am urmărit cu stupoare cum Parlamentul României a fost luat cu asalt de către un grup bine organizat care s-a infiltrat ȋn rândul cetațenilor români. Majoritatea dispuneau de dispozitive de comunicare bidirecțională audio și au acționat urmând un scenariu bine stabilit, ȋnaintea evenimentului”

Atacul asupra Senatului României s-a desfășurat fără ca forțele Jandarmeriei să ia măsurile legale. Avertizăm pe această cale că manevra demiterii Generalului Petre Tobă cu ajutorul procurorilor manipulați de ONG-urile lui Soros și ȋnlocuirea acestuia cu pseudo tehnocratul Dragoș Tudorache a servit destabilizării instituțiilor românești. Partidul România Unită condamnă atacul antidemocratic ȋmpotriva Parlamentului României și cere instituțiilor abilitate ale statului și Procurorului General al României să demareze de urgență investigații cu privire la ȋncercarea evidentă a ONG-urilor finanțate de Soros de a crea un stat paralel ȋn România”, a conchis PRU. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel