Managerul general al FC Dinamo, Florin Prunea, a afirmat, joi, într-o conferinţă de presă, că este îngrijorat dacă ia în considerare evoluţia echipei de până acum, dar s-a arătat optimist odată cu venirea pe banca tehnică a lui Dusan Uhrin Jr.
"Trebuie să o scoatem la capăt până la urmă, altă cale nu avem. Privind înapoi suntem îngrijoraţi, nu avem motive de bucurie. Dar uitându-ne şi la lista de accidentaţi, nu este simplu de gestionat. Decizia de a aduce un antrenor străin a fost luată de toţi cei care lucrăm aici, de la patron. Nu se ia o decizie de unul singur. Am venit mai entuziast la început. Entuziasmul nu are cum să nu dispară, după câte s-au întâmplat, dar motivaţia este aceeaşi, am venit la un club mare. Cu siguranţă, Dusan este un om curajos, un antrenor serios, care impune respect, jucătorii l-au primit foarte bine. Este însă şi un antrenor foarte exigent, care le cere foarte mult", a declarat Prunea.
Oficialul FC Dinamo nu a dorit să facă niciun fel de comentariu pe marginea posibilei vânzări a clubului de către Ionuţ Negoiţă, dar a admis că este vorba despre o tranzacţie: "Nu sunt amestecat în această tranzacţie şi chiar nu ştiu nimic".
Referitor la rezilierea contractului fostului antrenor, Eugen Neagoe, care a suferit un atac de cord în timpul meciului cu Universitatea Craiova, Prunea a spus că tehnicianul a fost cel care a venit cu propunerea.
"Atunci când doctorii i-au spus că recuperarea durează era clar pentru toată lumea că trebuie să luăm un antrenor principal. El a venit primul cu această propunere şi arată un caracter extraordinar. Aţi văzut că unii se leagă cu lanţuri de porţile stadionului când e să-i dai afară, şi să nu credeţi că a avut pretenţii foarte mari, din contră. Omul a venit cu inima deschisă, să facă treabă, pleacă cu un gust amar pentru că nu trebuia să fie primit aşa. Sunt convins că va fi un antrenor foarte bun, pentru că va reveni cu siguranţă în 2-3 luni. Îmi pare rău că nu am beneficiat de valoarea acestui antrenor. Un om extraordinar. El are nevoie de o pauză în care să se rupă total de fotbal, nu mai vorbim despre efort. Îmi pare rău, nu merita să i se întâmple ceea ce i s-a întâmplat", a mai spus Florin Prunea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu