PSD, anunțul momentului. Rezoluția propusă de Victor Negrescu, adoptată de Parlamentul European

Parlamentul European a adoptat rezoluția propusă de Victor Negrescu, prin care se solicită fonduri suplimentare pentru educație.

Parlamentul European a adoptat joi, 22 octombrie 2020, cu 593 voturi pentru, rezoluția privind educația în contextul pandemic actual, realizată la propunerea europarlamentarului Victor Negrescu, se arată într-un comunicat de presă. 

Documentul susține necesitatea suplimentării alocărilor bugetare pentru educație la nivel național și european, reiterând solicitarea de a tripla bugetul pentru programul educațional Erasmus + și de a aloca sume suplimentare din Planul de relansare economică.

Solicitarea Parlamentului European 

Parlamentul European cere eliminarea decalajelor digitale, subliniind că acest lucru trebuie să reprezinte o preocupare imediată, iar Comisia Europeană ar trebui să acorde prioritate investițiilor în conectivitate și echipamente, în special în zonele îndepărtate și rurale, precum și instruirii cadrelor didactice în ceea ce privește utilizarea noilor tehnologii.

„Sunt bucuros că am devenit vocea Parlamentului European în domeniul educației și că, împreună cu colegii mei, am transmis un mesaj foarte puternic privind nevoia de a finanța corespunzător educația și de a întări cooperarea într-un domeniu cheie pentru viitorul Europei. Votul covârșitor în favoarea rezoluției scoate în evidență faptul că sistemele noastre educaționale nu au fost pregătite pentru a gestiona impactul pandemiei COVID-19 și nu au fost suficient de adaptate lumii moderne în care trăim”, a declarat vicepreședintele Comisiei pentru Educație și Cultură din Parlamentul European, Victor Negrescu.

Ce propune rezoluția 

Rezoluția propune, printre altele, crearea unei platforme care să faciliteze schimbul de bune practici între statele membre, în contextul în care, potrivit datelor colectate de UNESCO, chiar și în țările cele mai dezvoltate din lume, în timpul primei crize COVID-19, accesul la educația digitală a fost limitat. Spre exemplu în România analizele independente realizate de structurile implicate în domeniul educației au arătat că peste aproape un milion de copii nu au avut acces la educație.

„Am prezentat, în cadrul rezoluției, soluțiile noastre pentru modernizarea educației, crearea unor platforme colaborative, înființarea universității online europene și scoaterea în evidență a exemplelor de bune practici. România ar putea să învețe din toate acestea, dacă educația ar fi fost o prioritate pentru actualii guvernanți. Le mulțumesc tuturor celor care au sprijinit efortul nostru și mai ales profesorilor, părinților și cursanților, care în aceste zile fac tot posibilul pentru ca procesul educațional să continue”, a subliniat Victor Negrescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel