EXCLUSIV  PSD, STRATEGIE pentru alegerile locale. Radu Moldovan: E OBLIGATORIU să facem acest lucru!

Radu Moldovan, președintele PSD Bistrița Năsăud și proaspăt vicepreședinte al PSD a vorbit în exclusivitate la DC News despre obiectivele politice pe termen scurt, alegerile locale și parlamentare și despre cât de pregătit este PSD.

"Primul lucru, pe care trebuie să-l facem etapizat este trecerea moțiunii de cenzură. Cred că este obligatoriu ca PSD să pună stop incompetenței și jafului care în momentul de față sub acoperirea acestei pălării a pandemiei în România. De asemenea, obiectivul meu este să câștig alegerile în județul Bistrița Năsăud și sper ca un număr cât mai mare dintre colegii mei să facă acest lucru la nivelul municipiilor și județelor pe care le reprezentăm. Și, imediat, în paralel, trebuie să lucrăm la acel program de guvernare de care vă spuneam, să arătăm oamenilor că suntem buni nu pentru că ceilalți sunt foarte slabi.

Suntem buni pentru că avem profesioniști în rândul nostru, avem oameni pregătiți care să propună proiecte și programe de dezvoltare a României și, așa cum am spus, un nou proiect de țară. România are nevoie de regionalizare din punct de vedere administrativ, are nevoie de descentralizarea deciziei de la nivel central către autoritățile locale, trebuie să ducem decizia cât mai aproape de cetățean", a spus Radu Moldovan, vicepreşedinte al PSD.    

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel