Liderii PSD acuză USR de ipocrizie cu privire la procesul de renumărare a voturilor.
USR a contestat la Curtea de Apel Bucureşti decizia BEC de renumărare a voturilor pentru primul tur al alegerilor prezidențiale 2024.
Astfel, PSD critică USR. Liderii Partidului Social Democrat, printre care Sorin Grindeanu și Daniel Suciu, au postat un clip edificator în care se observă cum reprezentanții USR au două poziții diferite pe tema renumărării voturilor.
De exemplu, USR era de acord să se renumere voturile la alegerile locale de la Sectorul 1, din luna iunie 2024. Arc peste timp, acum, la primul tur al alegerilor prezidențiale 2024, USR nu mai este de acord cu această procedură.
"Când USR fură, nu este nicio problemă! Când nu reușește să fure își scoate protestatarii în stradă! Când câștigă alegerile, în mod controversat, se opune renumărării voturilor. Când nu câștigă totul, cere renumărarea voturilor! Și asta în decurs de mai puțin de un an! Cameleonismul acesta politic nu cumva se numește ipocrizie?! Până la urmă cum se aplica legea în România? Cum este scrisă sau cum vrea USR în funcție de interesele de moment?!", a scris Sorin Grindeanu, pe o rețea socială.
Video
"Despre democrație. Și ipocrizie. Este Postul Crăciunului și mă abțin de la alte cuvinte. Ăștia-s useriștii!", a scris deputatul PSD Daniel Suciu, pe o rețea socială.
Video
Biroul Electoral Central a respins, vineri, plângerea prealabilă formulată de Uniunea Salvaţi România împotriva deciziei referitoare la procedura de renumărare a voturilor exprimate în turul I al alegerilor prezidenţiale, considerând că este neîntemeiată.
Potrivit BEC, USR a solicitat revocarea deciziei prin care se pune în aplicare solicitarea CCR privind renumărarea voturilor, apreciind că este nelegală.
USR a invocat că solicitarea CCR este în afara prevederilor legii şi BEC nu trebuia să o ducă la îndeplinire, decizia BEC este adoptată în afara unui cadru legal care să permită o astfel de măsură, termenele stabilite încalcă programul calendarului electoral, iar măsurile dispuse de BEC "nu sunt în măsură să certifice că voturile valabil exprimate obţinute de fiecare competitor electoral au fost consemnate corect".
În acest sens, Biroul Electoral Central a menţionat că decizia adoptată vineri a avut la bază solicitarea Curţii Constituţionale de reverificarea şi renumărarea tuturor buletinelor de vot, atât a voturilor valabil exprimate, cât şi a celor nule, de la alegerile pentru funcţia de Preşedinte al României din data de 24 noiembrie, urmând ca rezultatele să fie înaintate Curţii.
Conform BEC, pe rolul CCR se află contestaţia formulată de candidatul la prezidenţiale, Cristian Vasile Terheş, propus de Partidul Naţional Conservator Român, iar, "conform dispoziţiilor art. 52 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, Curtea Constituţională anulează alegerile în cazul în care votarea şi stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului sau, după caz, ordinea candidaţilor care pot participa la al doilea tur de scrutin".
"Potrivit dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, "Curtea Constituţională, potrivit art. 146 lit. f) din Constituţia României, republicată, veghează la respectarea în întreaga ţară a prevederilor prezentei legi şi confirmă rezultatele sufragiului", precizează BEC.
"Astfel, măsura renumărării voturilor de către Birourile electorale judeţene, Biroul electoral nr. 48 pentru secţiile de votare din străinătate şi birourile electorale ale sectoarelor municipiului Bucureşti a fost luată având în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2024 privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2024 şi a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2024 şi dispoziţiilor art. 16 alin. (2) ultima teză din Regulamentul de organizare şi funcţionare a birourilor electorale constituite pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2024, aprobat prin Hotărârea Biroului Electoral Central nr. 1/H/13.09.2024 şi modificat prin Hotărârea Biroului Electoral Central nr. 5H/09.11.2024, după încetarea activităţii birourilor electorale ale secţiilor de votare, atribuţiile acestora sunt duse la îndeplinire de biroul electoral ierarhic superior", a explicat BEC.
"Referitor la susţinerea privind "securitatea buletinelor de vot" şi garantarea "integrităţii consemnării rezultatului în raport de numărarea iniţială", arătăm că Biroul Electoral Central, prin decizia ce face obiectul prezentei plângeri, a dispus măsuri în acest sens, comunicate birourilor electorale implicate în renumărarea voturilor. În ceea ce priveşte lipsa de transparenţă a renumărării voturilor invocată prin plângere, învederăm că, aşa cum se prevede la art. 1 din decizia contestată, această activitate va fi realizată de către birourile electorale judeţene, Biroul electoral nr. 48 pentru secţiile de votare din străinătate şi birourile electorale ale sectoarelor municipiului Bucureşti", completează BEC.
Biroul Electoral Central a menţionat că din aceste birouri fac parte judecătorii în exerciţiu de la Tribunale şi reprezentanţii formaţiunilor politice care au propus candidaţi, care au posibilitatea de a semnala orice neregulă observată, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News