PSD-ALDE, tensiuni. Orban: Tăriceanu e supărat că Dragnea a negociat singur

Orban
Orban

 Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a apreciat vineri, la Arad, că este posibilă apariţia unor tensiuni între PSD şi ALDE în condiţiile în care ALDE ar putea pierde controlul politic asupra companiilor din domeniul energiei sau pentru că liderul PSD, Liviu Dragnea, ar fi negociat singur forma legii privind taxarea exploatărilor offshore. 

Întrebat dacă în momentul de faţă există tensiuni între ALDE şi PSD, preşedintele PNL a răspuns că "sunt chestiuni de împărţirea ciolanului". "Se ceartă pe ciolan, dar nu va pleca niciunul de la ciolan. Probabil Tăriceanu e supărat acum că Dragnea a negociat singur forma legii privind taxarea exploatărilor offshore. Nu există altă motivaţie.

De asemenea, Tăriceanu e supărat pentru că prin intermediul Fondului Suveran de Investiţii companiile din domeniul energiei, care sunt subordonate acum ALDE şi sunt politizate într-un mod excesiv, îşi vor schimba controlul politic şi vor trece în subordinea unui ministru PSD, respectiv ministrul Finanţelor", a răspuns preşedintele PNL. 

"Chestiuni de împărţire a ciolanului"

Ludovic Orban a mai adus în atenţie modul în care jandarmii au intervenit la mitingul diasporei, criticând şi modul în care este gestionată economia naţională. "Să nu vă imaginaţi că e supărat Tăriceanu pe Guvern sau pe Dragnea că au reprimat violent o manifestaţie paşnică şi că au gazat, au bătut, au fugărit cetăţeni paşnici care-şi exprimau poziţia.

Să nu vă imaginaţi că e supărat Tăriceanu pe Dragnea pentru agresiunea sistematică împotriva independenţei justiţiei. Să nu credeţi că-i supărat, în vreun fel, Tăriceanu pe Dragnea pentru faptul că la ora actuală economia se duce-n cap. Sunt chestiuni de împărţire a ciolanului din care, până la urmă, fiecare va rămâne cu câte un ciolan mai mic sau mai mare', a conchis preşedintele PNL. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel