Social democraţii anunţă că au început consultarea publică pentru legile educaţiei.
PSD a început consultările publice asupra proiectelor legilor Educației: legea învățământului preuniversitar și legea învățământului universitar.
PSD a desfășurat luni o serie de consultări cu societatea civilă și specialiștii din Educație asupra celor două proiecte de lege, elaborate de Guvern, privind învățământul preuniversitar și universitar.
În cadrul primei runde de întâlniri, parlamentarii PSD din comisiile de specialitate ale Parlamentului s-au întâlnit cu reprezentanții asociațiilor aleșilor locali: comune, orașe, municipii și județe. Consultările se vor desfășura până la finalul lunii martie și vor cuprinde discuții cu: reprezentanții cultelor din România, sindicate, mediul de afaceri, ONG-uri, elevi, părinți, studenți, profesori, rectori, cu grupurile parlamentare ale PSD și cu experții în Educație ai PSD din organizațiile județene ale partidului.
PSD consideră că viitorul Educației din România este mult prea important pentru a fi decis în spatele ușilor închise, mai ales că în ultimele trei decenii legislația din acest domeniu s-a modificat de prea multe ori, fără rezultate spectaculoase. România nu își permite încă o reformă superficială în acest domeniu. În acest sens, PSD susține participarea tuturor părților interesate la o dezbatere aprofundată și transparentă asupra modificărilor legislative propuse de Guvern.
Scopul consultărilor este de a prelua din partea actorilor implicați în educație toate observațiile și completările pentru îmbunătățirea celor două proiecte de lege. Pe baza acestor discuții, PSD va elabora un set de amendamente pe care le va susține în cadrul Coaliției și în comisiile de specialitate ale Parlamentului.
În privința reformei propuse de Ministerul Educației, PSD va urmări în primul rând respectarea următoarelor principii:
1) Acces egal și neîngrădit la educație pentru toți copiii;
2) Combaterea abandonului școlar;
3) Dezvoltarea învățământului dual, bazat pe însușirea unor aptitudini practice și cunoștințe profesionale, care să permită absolvenților un acces cât mai bun pe piața forței de muncă;
4) Dezvoltarea after-school-ului pentru sprijinirea părinților care muncesc și generalizarea programului masă caldă și sănătoasă în școli;
5) Creșterea rețelei de consilieri școlari și a cabinetelor de medicină școlară;
6) Susținerea elevilor români care studiază în afara granițelor, dar și a celor care se reîntorc acasă pentru o mai bună reintegrare;
7) Salarizarea cadrelor didactice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu