Partidul Social Democrat cere Guvernului să nu confunde 'comunicarea unitară cu cenzura' sau 'restricţiile din timpul unei crize cu dictatura'.
Publicitate
Într-o postare pe Facebook, PSD precizează că 'ascunderea, omisiunea sau prezentarea cu întârziere' a unor informaţii de interes public 'nu au nicio legătură' cu gestionarea unitară a comunicării oficiale în timp de criză. În acest sens, social-democraţii cer Guvernului să prezinte urgent următoarele informaţii de interes public: cine face parte din Grupul de Comunicare Strategică şi cine îl coordonează?
Cine 'răspunde pentru informaţiile eronate' transmise de acest grup; numărul actualizat de persoane testate, carantinate, izolate, infectate, vindecate, decedate, pe fiecare localitate şi judeţ, după adresa de domiciliu a persoanelor din fiecare categorie;
numărul actualizat al cadrelor medicale (distinct pe fiecare categorie) testate, carantinate, izolate, infectate, vindecate, dacă va fi cazul decedate, pe fiecare spital, localiate şi judeţ, după adresa unităţii medicale;
numărul actualizat de teste PCR achiziţionate, disponibile, aflate în procesare, comunicate pacienţilor pentru fiecare zi de după alerta OMS din 22 ianuarie, pe fiecare unitate medicală, localitate şi judeţ, după adresa unităţii medicale.
PSD mai solicită Guvernului să spună: numărul actualizat de pacienţi unici testaţi, pentru fiecare zi de după alerta OMS din 22 ianuarie, pe fiecare localitate şi judeţ, după adresa de domiciliu a pacienţilor; numărul actualizat de aparate de procesare a testelor, puse în funcţiune (active!) în fiecare zi de după alerta OMS din 22 ianuarie, pe fiecare judeţ, după adresa unităţii în care funcţionează fiecare aparat; numărul actualizat al cadrelor medicale/de cercetare care sunt implicate în colectarea, procesarea şi comunicarea rezultatelor testelor, pe fiecare zi de după alerta OMS din 22 ianuarie.
Social-democraţii mai vor să ştie care este evoluţia stocurilor de echipamente de protecţie a cadrelor medicale, în fiecare zi de după învestirea Guvernului Orban din 4 noiembrie 2019, defalcat pe combinezoane, măşti chirurgicale, măşti de protecţie (FFp2 şi FFp3), mănuşi de unică folosinţă, echipamente pentru protecţia ochilor şi dezinfectanţi, precum şi câţi cetăţeni români din Italia, Spania, Franţa, Germania au revenit în România, după 31 ianuarie 2020.
'Câţi dintre ei au fost testaţi, câţi au fost trimişi în carantină şi câţi în izolare; ce măsuri a luat Guvernul pentru a se asigura că persoanele aflate în izolare la domiciliu în mediul rural respectă condiţiile impuse? (numărul total de posturi de pază, numărul total de controale/verificări etc.)', a menţionat PSD.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu