PSD apelează la credite pentru a cumpăra sediul partidului din Kiseleff

kiseleff_55585700_17311900
kiseleff_55585700_17311900

Liderul PSD Victor Ponta a declarat, joi, că social-democrații vor lua credit de la mai multe bănci pentru a putea cumpăra sediul central partidului de la RAAPPS.

"Intenționăm să cumpărăm sediul, nu e nimic de ascuns, o să-l cumpărăm când se termină toate procedurile , nu e așa de simplu să cumperi de la RAAPPS. Cei de la PDL au fost mai iuți și și-au cumpărat sediul. Eu am moștenit o groază de datorii și mai puțin un sediu, dar le voi rezolva", a precizat social-democratul, solicitat să comenteze informațiile apărute în presă conform cărora PSD nu ar avea bani să achiziționeze sediul central din șoseaua Kiseleff.

Întrebat dacă PSD a solicitat credit la vreo bancă, respectiv la UniCredit, președintele PSD a subliniat: "Nu la UniCredit, nu numai la UniCredit. Evident că trebuie să facem un credit, doar nu plătim cu banii jos".

El a adăugat că nu știe când va reuși PSD să ia banii necesari de la bancă. "O să vă anunțăm, o să-l anunț pe Dan Andronic (consultant al PDL, n.r.) ca să doarmă liniștit cu gândul, dar o parte din datorii sau din bani au rămas din 2004 când îl plăteam pe dansul, când ne era consultant, de aia nu prea mai avem bani, dar ne refacem, nu e nicio problemă", a comentat Ponta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel