PSD Brașov reclamă vandalizarea corturilor unde se strâng semnături pentru Pactul pentru bunăstarea românilor - foto

PSD Braşov va depune o plângere penală la Poliţie, după ce, în noaptea de sâmbătă spre duminică şi duminică dimineaţa, au avut loc mai multe incidente la corturile unde se strâng semnături pentru Pactul pentru bunăstarea românilor, se arată într-un comunicat semnat de vicepreşedintele organizaţiei, Răzvan Popa.

Publicitate

Conform sursei citate, incidentele au avut loc în zonele Piaţa Dacia, Parcul Someşului şi ITC - Alexandru Vlahuţă, unde corturile ar fi fost vandalizate cu spray-uri şi markere. 'Ba mai mult, duminică dimineaţa, oamenii ce strângeau semnături în zona ITC-Alexandru Vlahuţă au fost ameninţaţi şi agresaţi fizic de un locatar din zona respectivă, în pofida faptului că la cortul pentru strângerea de semnături se aflau trei oameni vârstnici', se mai arată în comunicat. PSD Braşov anunţă că va depune plângere la poliţie şi se va adresa Poliţiei Locale, care are atribuţii cu privire la paza şi protecţia arealelor din municipiu, să ia 'măsurile necesare şi să dea explicaţii despre ceea ce s-a întâmplat'.

'E revoltător ca actele de vandalism, violenţă şi ură să fie tolerate de autorităţile locale şi cerem să se ia măsuri urgente în acest caz. Facem apel la toţi competitorii politici ca decenţa şi bunul simţ să primeze indiferent de culoare, programe şi opţiuni de viitor. Opţiunea politică se exprimă paşnic, prin vot, nu împărţind pumni', se arată în comunicatul PSD Braşov. PSD Braşov a mai anunţat în 5 septembrie că va depune o plângere penală la Poliţie după ce, în noaptea anterioară, persoane necunoscute au vandalizat unul dintre corturile amenajate pentru strângerea de semnături în sprijinul candidatei formaţiunii politice la preşedinţie, Viorica Dăncilă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel