PSD cere "anchetarea folosirii resurselor guvernamentale în campania politică a lui Cîţu pentru şefia PNL".
"PSD solicită instituțiilor abilitate să declanșeze de urgență o investigație penală cu privire la utilizarea resurselor umane și bugetare din Cancelaria Prim-Ministrului în campania electorală a lui Florin Cîțu pentru șefia PNL. Documentele apărute în presă cu privire la punctajele de comunicare pentru campania internă a premierului Cîțu, realizate de angajații Cancelariei premierului, constituie probe temeinice care justifică pe deplin o astfel de anchetă, iar în trecut au fost numeroase cazuri similare pentru care s-au constituit dosare penale.
Punctajul emis de Cancelaria Prim-ministrului cu titlul „Florin Cîțu candidat pentru președinția PNL” arată că premierul Cîțu și-a stabilit sediul oficial de campanie în biroul său de la Guvern și folosește, în mod necuvenit, resursele și personalul bugetar în lupta sa politică din partid.
Acest fapt se circumscrie unei infracțiuni de corupție săvârșită de la cel mai înalt nivel al statului român, mai precis încălcarea art. 13 din Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. Conform acestui articol, folosirea influenței ori autorității funcției de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii unui folos necuvenit, pentru sine ori pentru altul, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani, iar tentativa se sancționează conform legii", se arată într-un comunicat de presă transmis de către Partidul Social Democrat.
PSD îi acuză pe actualii guvernanţi că sunt preocupaţi "doar de lupta internă din PNL" în timp ce viiturile şi inundaţiile au afectat mai multe zone din ţară, în special judeţul Alba.
"În vreme ce zeci de localităţi sunt lovite de viituri care distrug destinele românilor şi le risipesc agoniseala de-o viaţă, actualii guvernanţi sunt preocupaţi doar de lupta internă din PNL.
Imaginile cu intervenţiile dramatice ale pompierilor, în localităţile grav afectate de inundaţii din judeţul Alba arată dimensiunea dezastrului pe care, însă, Cîţu şi ai săi nu au timp să-l vadă", afirmă reprezentanţii PSD Hunedoara, într-o postare pe pagina de Facebook a partidului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu