PSD cere Guvernului să suspende temporar importurile de cereale ucrainene, în timp ce Petre Daea, ministru PSD, a anunțat alte măsuri.
Partidul Social Democrat solicită Guvernului României să suspende temporar importul de cereale din Ucraina. Ieri, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a anunțat că România va restricţiona exportul de cereale şi seminţe oleaginoase din Ucraina, va implementa măsuri de securizare suplimentară pentru mijloacele de transport care tranzitează teritoriul ţării şi va institui controale direct în vamă pentru toate produsele agroalimentare venite din Ucraina.
„PSD solicită ca la nivelul Guvernului României să se elaboreze în regim de urgență un act normativ pentru suspendarea temporară a importurilor de cereale din Ucraina. În acest sens, ministrul Antreprenoriatului și Turismului, care gestionează politica de comerț a României, trebuie să colaboreze cu Ministerul Agriculturii pentru redactarea actului normativ, care să fie adoptat în cazul în care problema nu va fi soluționată în timp util la nivelul Comisiei Europene.
PSD subliniază că această măsură ar fi putut fi discutată în cadrul întrevederii de miercuri a miniștrilor de comerț din UE cu vicepreședintele CE care gestionează acest domeniu, la care au participat și miniștrii agriculturii, dacă domnul Cadariu nu ar fi fugit de responsabilitatea pe care o are în domeniul comerțului exterior și nu ar fi lipsit de la întâlnire“, precizează PSD într-un comunicat.
VEZI ȘI - Ciucă l-a întrerupt pe Daea din șirul explicațiilor fără sfârșit din ședința de Guvern / video
„PSD consideră că pentru rezolvarea problemelor generate de exporturile ucrainene este nevoie de o soluție comună, agreată la nivelul Uniunii Europene. În acest sens, PSD salută propunerea vice-președintelui Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, ca șefii guvernelor din cele cinci state afectate să adopte o poziție comună prin care să se activeze mecanismele europene speciale privind suspendarea acestor importuri.
Dacă însă această poziție comună nu se va contura într-un interval rezonabil, situația României va deveni deosebit de gravă în contextul în care celelalte state din regiune au luat deja măsuri unilaterale pentru interzicerea importurilor din Ucraina. Prin urmare, Guvernul României va fi nevoit să adopte măsura suspendării importurilor până când Comisia Europeană va furniza un răspuns adecvat pentru rezolvarea acestei probleme. Totodată PSD subliniază că, dintre toate statele UE, România a sprijinit cel mai mult Ucraina în privința exporturilor de cereale. Peste jumătate din aceste exporturi, respectiv peste 14 milioane de tone, au traversat teritoriul țării noastre, iar România trebuie să mențină acest sprijin important, prin asigurarea culoarelor de tranzit pentru cerealele ucrainene către statele terțe”, mai precizează reprezentanții PSD.
CITEȘTE ȘI - Premierul cere măsuri pentru reducerea preţului laptelui; Daea: Nu am avut timpul necesar şi liniştea sufletească
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu