Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, spune că formațiunile USL vor ignora complet din punct de vedere mediatic referendumul propus de Traian Băsescu cu privire la Parlament. De cealaltă parte, referendumul pentru revizuirea Constituției s-ar putea desfășura pe parcursul a două zile, mai ales dacă pragul rămâne la 50%, a precizat europarlamentarul.
”Referendumul lui Băsescu nu va fi suficient promovat, toate celelalte partide se vor face că nu exista referendumul lui Traian Băsescu, va vorbi doar Mișcarea Populară. Foarte puțini români vor afla despre acest referendum. Poate că referendumul lui Băsescu va fi un argument în plus, să le arătăm oamenilor că prin noua Constituție nu va mai fi posibil așa ceva”, a declarat Ivan pentru ziare.com.
Europarlamentarul opinează că Traian Băsescu încearcă să pună presiune pe Parlament pentru a se modifica Constituția așa cum dorește șeful statului.
Ivan a fost întrebat ce va face USL dacă CCR va declara neconstituțional proiectul de reducere a pragului referendumurilor de la 50% la 30%. ”E o dificultate în plus, dar asta nu înseamnă că ne oprim, facem toate eforturile posibile că românii să vină (...) Este posibil să facem referendumul în 2 zile, de ce nu?”, a răspuns social-democratul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu