PNL „trage de timp”, susține PSD.
„Atât s-a putut... nu reprezintă un sprijin pentru cei care au pierdut și recoltele și banii din cauza secetei! Fără sprijin, fără despăgubiri urgente, fără dialog, fermierii au în față o singură perspectivă: falimentul! Iar mâncarea pentru români va fi mult, mult mai scumpă!
PNL n-a fost în stare decât să conteste TOATE legile pe care le-am votat în Parlament pentru despăgubirea rapidă a fermierilor. Iar acum trag de timp și promit tot felul de lucruri în speranța că îi vor mai minți până după alegeri.
Nu merge doar cu vorbe! Este nevoie de sprijin concret pentru a avea produse FABRICATE ÎN ROMÂNIA! Așa cum fac toate statele europene!
PSD este singurul partid care are în programul său de guvernare soluții concrete și aplicabile rapid în sprijinul acestui domeniu care poate asigura țării creștere economică!
✅Programul naţional de colectare, distribuție și comercializare a mărfurilor prin intermediul Casei de Comerț Unirea;
✅Continuarea și operaționalizarea Programelor de sprijin și investiții (tomate, usturoi, porc, pasăre, irigații, apă gratuită, antigrindină, zona montană, centre de sacrificare);
✅Programul privind Distribuirea mărfurilor din programele existente (programul pentru şcoli, corn, lapte, fructe, legume) către spitale, unități militare, așezăminte sociale, persoane vulnerabile;
✅Programul de măsuri pentru facilitarea accesului la finanțare acordate sub formă de garanții pentru împrumuturi acordate beneficiarilor din sectorul agricol și alimentar;
✅Programul privind stimularea asocierii producătorilor locali în cooperative agricole”, a transmis, miercuri după-amiază, PSD.
„Diferența dintre noi și liberali este că ei doar dau din gură, pe când în guvernarea noastră agricultura țării a ajuns printre primele trei puteri europene. De aceea trebuie să trimitem acasă acest guvern-dezastru și să instalăm o echipă de specialiști care să-i ajute urgent pe agricultori cu bani, nu cu vorbe!”, a conchis PSD.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu