Liderul grupului social-democraţilor din Consiliul Local Iaşi, Bogdan Balanişcu, a declarat, joi seara, că votul negativ dat bugetului pentru anul în curs este o urmare a blocajului negocierilor între PNL şi USR PLUS de a forma o alianţă de guvernare cum este la nivel central şi naţional, acesta susţinând că au fost 10 ore de dezbateri asupra unui 'buget simulacru'.
'Timp de şase luni, atât PNL, cât şi USR au blocat activităţile din Iaşi pentru că nu au avut capacitatea să negocieze şi să ajungă la un consens ca partide politice care se află la guvernare şi în alianţă naţională. PSD a ieşit public şi a invitat cele două partide să facă o majoritate pentru a debloca lucrurile la nivelul municipiului nostru. Timp de şase luni aceste chestiuni au rămas surde. Ei s-au făcut că negociază, astfel încât să îşi justifice votul în faţa ieşenilor, noi am cerut discuţii, parteneriate ca să deblocăm Iaşiul', a declarat într-o postare video pe pagina sa de socializare Bogdan Balanişcu.
Acesta a explicat că social-democraţii din legislativul local au părăsit plenul şedinţei extraordinare în momentul votului întrucât bugetul propus de primarul liberal Mihai Chirica depăşeşte capacitatea bugetară a Iaşiului. 'Am ieşit din sală şi am refuzat să votăm un buget invitându-i pe cei de la PNL şi USR să îşi asume votul pentru buget şi să guverneze şi la nivel local. În această şedinţă maraton de zece ore s-au propus amendamente peste amendamente şi au fost votate la nivelul plenului Consiliului Local amendamentele, noi am primit sprijin pe amendamentele noastre, şi ne bucurăm, dar lucrurile au degenerat.
Totalul sumelor la totalul amendamentelor aprobate în această seară s-ar putea să depăşească capacitatea bugetară a Iaşiului. Ceea ce avem după această şedinţă de 10 ore nu este un buget real, este un buget simulacru, un buget de circ politic', a afirmat Balanişcu. Potrivit acestuia, în timpul celor 10 ore de dezbateri pe tema amendamentelor propuse la bugetul local consilierii locali PSD s-au confruntat cu situaţii neplăcute. 'Deşi ne-am dorit să spunem aceste lucruri în şedinţa de plen, cei de la PNL au ales într-un mod abuziv să oprească şedinţa şi microfoanele din sală, să nu avem posibilitatea de a spune punctul nostru de vedere.
Au încercat să forţeze votul şi apoi să oprească orice modalitate de comunicare sau dezbatere, încercând să facă aceste chestiuni probabil dintr-o temere', a declarat liderul consilierilor locali PSD. Menţionăm că pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare de joi au fost trei proiecte, unul dintre acestea vizând bugetul pentru anul în curs. După aproximativ 10 ore de dezbateri, cei nouă consilieri locali de la USR PLUS s-au abţinut de la vot şi cei cinci consilieri PSD au părăsit sala.
Bugetul a fost votat doar de cei 11 consilieri PNL şi cei doi consilieri PMP. Pentru a fi aprobat, proiectul de buget ar fi trebuit să primească minim 14 voturi. În timpul dezbaterilor, amendamentele au primit şi votul consilierilor USR PLUS şi al celor de la PSD, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu