Partidul Social Democrat a transmis un comunicat de presă prin care spune că arată dovada care confirmă că PNL a fost tot timpul un adversar declarat al creșterii salariului minim pe economie.
”În urma dezbaterilor din ultimele zile privind salariul minim pe economie, PSD prezintă dovada edificatoare care confirmă că PNL a fost tot timpul un adversar declarat al creșterii salariului minim pe economie, considerând că o astfel de măsură este „anti-economică" și „anti-socială".
Astfel, într-o scrisoare deschisă adresată Guvernului în data de 8 decembrie 2014, mai mulți economiști ai PNL și USR solicitau să nu se majoreze salariul minim pe economie pentru că o astfel de măsură ar fi „distructivă pentru economie". Printre semnatarii scrisorii se numără Cristian Păun și Bogdan Glăvan consilierii pe probleme economice ai președintelui PNL, dar și Florian Cîțu, principala voce a PNL în domeniul economic. De asemenea, scrisoarea este semnată de consilierul președintelui Iohannis, pe domeniul economic și social, Cosmin Marinescu, precum și de Claudiu Năsui de la USR.
Unul dintre argumentele invocate în scrisoare a fost că majorarea salariului minim pe economie nu are un corespondent în productivitate, insinuându-se că milioanele de români care au acest nivel salarial nu ar merita de fapt banii pe care îi primesc de la angajatori.
Din acest motiv, în viziunea semnatarilor scrisorii „creșterea salariului minim este în mod fundamental o măsură anti-socială", iar în opinia lor Guvernul ar trebui să „abandoneze" imediat politica de majorări în acest domeniu. Acest lucru demonstrează că intențiile reale ale PNL în cazul venirii la guvernare sunt cel puțin de a stopa majorările salariului minim prevăzute în programul de guvernare pentru următorii ani și eventual scăderea acestuia, cum au mai făcut și în trecut.
Economiștii PNL și USR nu păreau însă deloc interesați de faptul că, tocmai din cauza salariilor foarte mici, productivitatea în România era atunci foarte scăzută, iar milioane de români plecau la muncă în străinătate. Astăzi după creșterile succesive ale salariului minim stabilite de PSD și după politicile de majorări pentru salariații din domeniul construcțiilor, numărul tinerilor care pleacă din țară s-a diminuat semnificativ, iar România a devenit țara cu cel mai ridicat nivel al productivității din Uniunea Europeană. Aceste realități demonstrează că viziunea economică a PNL de reducere sau chiar desființare a salariului minim este fundamental greșită și că politica PSD de majorare a salariilor și pensiilor trebuie continuată, indiferent de atacurile și blocajele opoziției și ale președintelui Iohannis”, a transmis PSD.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu