Victor Negrescu a declarat, înainte de şedinţa CEx de la Vila Lac, că partidul trebuie să treacă printr-o perioadă de reformă, odată cu pierderea guvernării.
Publicitate
"Dincolo de persoane şi cariere, e important să ne concentrăm pe ce va face partidul în continuare. S-a vorbit mult de ideea de reformă, de reîmprospătare, trebuie să mergem în direcţia asta. Partidul trebuie să redevină de centru stânga, să ne asumăm discursul pro european, să avem mai multe personaje în spaţiul public cu o carieră ireproşabilă, trebuie să nu ne mai pierdem membrii. Trebuie să facem lucrurile împreună şi nu contează cine e la conducere. Partidul câştigă mereu împreună, şi dacă ne divizăm nu e o idee bună.
Am fost prea concentraţi pe guvernare şi nu ne-am concentrat pe partid. Poate aici am greşit. Dat fiind faptul că nu am participat la consultări şi a trecut şi moţiunea, acum suntem în opoziţie şi trebuie să ne reorganizăm", a spus Victor Negrescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu