Deputatul PSD Eugen Nicolicea a vorbit la România TV despre partidul cu care le-ar conveni social-democraților să se bată în cursa pentru câștigarea alegerilor.
Întrebat cu cine i-ar convine să se bată mai tare între un PNL slăbit și un USR puternic, Eugen Nicolicea a afirmat că PSD nu își alege adversarul și se bate cu oricine rămâne în cursă.
Ne batem cu cine rămâne în picioare. Nu ne alegem adversarul. Vreau să precizez că s-a spus că PSD poate fi bătut. PSD nu a fost bătut niciodată, el s-a bătut singur. În ceea ce privește PNL, evident că își pune afișul, știți dumneavoastră care, și se transformă în Parchetul Național Liberal, iar chestiunea aceasta nu le aduce voturi. Cu privire la alianța care vine din spate peste PNL, acest plan cred că era de la alegerile celelalte, când USR trebuia să ia locul PNL-ului, dar nu a ieșit atunci pentru a scoate PNL complet din ecuație. Ei încearcă acum să facă ceea ce au început data trecută, și anume PNL să fie dat deoparte.
Referitor la numărul de membri care se înscriu în partid, s-a coborât atât de jos până la 3, încât, mai în glumă, mai în serios, dacă tot 5 era o cifră prea mare, am propus să se înscrie partide și fără niciun membru ca să facă toată lumea partide. Dacă nu ești în stare să aduni un număr mare, nu poți spune că ești un partid, a declarat Eugen Nicolicea, în emisiunea lui Lili Ruse, la România TV.
Vezi și: Buget 2019, retrimis în Parlament. Barna: Dacă este același, vom vota împotrivă
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu