Tit-Liviu Brăiloiu, preşedintele PSD Diaspora, în cadrul interviului acordat vineri pentru DC News TV, a vorbit despre listele pentru alegerile parlamentare, făcând o precizare extrem de importantă. De asemenea, a vorbit și despre măsurile pe care le propune.
„Avem locuri în Diaspora pentru Parlament. Două locuri de senator și patru pentru Camera Deputaților. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să avem un criteriu de selecționare a candidaților, respectiv condiția ca aceștia să locuiască în Diaspora. Am fost primul partid și cred că suntem sigurul care a avut această opțiune.
Pe listele noastre se regăsesc doar oameni care locuiesc acolo de mulți ani, oameni care cunosc problemele diasporei, oameni care au luptat pentru drepturile românilor noștri de acolo, au avut activități în acest sens”, a spus Tit-Liviu Brăiloiu, preşedintele PSD Diaspora.
Ulterior, acesta a adăugat: „Noi am propus multe măsuri. Continuarea acelor programe economice, Start-up. Am propus ceea ce PNL a desființat, și anume înființarea acelui Minister al românilor de pretutindeni, important pentru reprezentarea noastră în străinătate. Românii din străinătate doresc acest lucru.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News