Invitat la interviurile DCNews, Remus Borza a făcut analiza celor trei noi miniștri, după remanierea guvernamentală. Deputatul este de părere că PSD ar putea pierde ca percepție.
Borza a făcut o analiză asupra tuturor celo trei miniștri: Felix Stroe, ministrul Transportorilor, Paul Stănescu, ministrul Dezvoltării Regionale și Marius Nica, ministrul Fondurilor Europene.
1. Felix Stroe
"Liviu Dragnea a venit cu trei grei ai partidului, dar sunt greu digerabili din punctul de vedere al percepției publice. L-au adus pe Felix Stroe, la Ministerul Transporturilor, sigur, un militar, dar se poate da apă la moară teoriilor conspirației care prind contur la PSD: 'băi, iar a luat Tudose acoperiții?'. Felix Stroe a fost ofițer de marină până prin anii 2000. A devenit președintele PSD Constanța după ce a fost înlăturat tandemul Mazăre-Constantinescu. E un tip destul de greoi. Era mai comercial Răzvan Cuc, era mai volubil, mai tânăr. Tinerețea are avantajele ei," spune Remus Borza.
2. Paul Stănescu
"Dincoace, un alt baron, Paul Stănescu, un om de partid vechi, președinte de organizație, președinte PSD Olt, dar totuși să te duci la Ministerul Dezvoltării... nu are nici el cea mai bună favorabilitate. Este rutinat pe zona de administrație. Aici a fost bătaia, ministerul Dezvoltării gestionează cei mai mulți bani," este de părere deputatul Remus Borza.
3. Marius Nica
"Mai sunt 39 de miliarde de euro, pe care de această dată le va administra un alt băiat care are limită și este în regulă," a încheiat Borza.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News