Alfred Simonis, liderul deputaţilor PSD, a declarat că Ludovic Orban nu ar fi cea mai bună soluţie de premier, în situaţia actuală în care se află România.
"Facem apel la responsabilitate din partea PNL şi a preşedintelui să desemneze un premier capabil să gestioneze România în această situaţie de criză. Sincer vă spun că nu mi-aş dori ca după o lună şi jumătate de când Guvernul Orban a picat să ne întoarcem la Orban ca premier şi că această lună şi jumătate - două luni poate de criză să fi fost în van, să fi fost degeaba", a afirmat Simonis, conform Agerpres.
El a adăugat că Ludovic Orban 'nu a arătat capacitatea de a conduce România în perioadă de linişte, cu atât mai puţin în perioadă de criză'. Pe de altă parte, Simonis a susţinut că nu PSD a aruncat România în aer, ci preşedintele Iohannis şi PNL.
"Nu cred că am aruncat România în aer, preşedintele şi PNL au aruncat România în aer timp de o lună şi jumătate, cursul crescând, bursele crescând şi multe alte consecinţe - doar pentru a-l avea din nou pe Orban premier, mi se pare că atât de departe nu pot merge", a susţinut liderul grupului deputaţilor PSD.
În context, el a spus că şi-ar dori 'foarte tare' ca unii miniştri să nu se mai regăsească în viitorul Guvern. "Mi-aş dori foarte tare ca miniştri precum Violeta Alexandru, doamna Anisie, Grindă de la Dezvoltare, să nu se mai regăsească în viitorul Guvern, pentru că suntem într-o situaţie critică şi este foarte important ca Guvernul României să aibă oameni capabili să gestioneze această criză", a conchis Simonis.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu