Zi neagră în lumea academică din Botoșani!
Profesorul Constantin Manolache a murit în noaptea de marți spre miercuri.
Social-democraţii botoşăneni au transmis un mesaj către cel care timp de aproximativ două decenii le-a fost alături în PSD.
"Am aflat, cu adâncă tristețe, de trecerea în neființă a dragului nostru coleg și prieten MANOLACHE CONSTANTIN, un om luminat și binecuvântat de Dumnezeu. Fie ca trecerea la cele veșnice să-i fie plină de lumină, după cum luminos, blând și bun a fost și sufletul lui. Alăturăm lacrimile noastre celor ale familiei, asigurând-o de întreaga noastră compasiune. Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar pe cei rămași să-i mângâie", a transmis PSD Botoșani, scrie Botoșăneanul.ro.
Constantin Manolache a fost inspector școlar general în 2000-2004, apoi vicepreședinte al Consiliului Județean Botoșani în mandatul 2008-2012 pentru câteva luni. În 2010, a suferit o serie de atacuri cerebrale, iar starea de sănătate i s-a îmbunătățit după o adevărată luptă a medicilor. Constantin Manolache era doctor în biologie și a fost considerat unul dintre cei mai buni inspectori școlari generali din istoria învățământului botoșănean.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News