Senatorul PSD, Georgică Severin, a anunţat că Opoziţia ar putea ieşi din greva parlamentară, dacă vor reuşi să obţină majoritatea la nivelul Senatului. La Senat au rămas o serie de locuri libere după ce mai mulţi parlamentari ai Puterii au fost delegaţi la CNA, CNVM şi alte instituţii. Severin a anunţat că s-au purtat discuţii cu mai mulţi senatori care sunt dispuşi să treacă la USL, dar deocamdată se confirmă doar numele lui Iosif Secăşean, senator de Caraş Severin, care va trece alături de Frunzăverde la PNL.
"E foarte probabil ca, într-un termen foarte scurt, Opoziţia să dobândească majoritatea chiar şi fără dl. Geoană. Dacă dl Geoană va fi alături de noi, cu atât mai bine. E un moment pe care îl aşteptam cu toţii (...) şi se va dovedi că actuala Putere se află într-o zonă în care se omoară între ei. (...) Când vom avea o majoritate la Senat, greva parlamentară va înceta. Vom avea probleme cu colegii de la PDL care ar putea intra într-o grevă nedeclarată, dar sunt şi acum. Mi se pare însă absolut normal dacă ai majoritatea că nu mai ai motivaţia (n.r. - unui protest parlamentar). Sunt destule situaţii în care Senatul e Cameră decizională. Puterea, care afirma că are majoritatea, de fapt nu o are şi sunt destule probleme în Camera Deputaţilor şi la Senat", a argumentat Severin.
"Iosif Secăşean şi-a exprimat intenţia ca, în prima şedinţă, să-şi anunţe trecerea la PNL. Din informaţiile mele mai sunt şi alţii, nu dau nume în momentul de faţă", a spus senatorul PSD.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News