După descinderea de la PNL Prahova, procurorii DNA au făcut două solicitări către organizația PSD Prahova pentru documente care vizează sponsorizări din perioada ianuarie 2011 - aprilie 2015, iar alta pentru perioada 2008 - 2014, precizează secretarul executiv al organizației.
Secretarul executiv al PSD Prahova, Rareş Enescu, a declarat, joi după-amiază, pentru Mediafax, că organizaţia judeţeană a primit de la DNA solicitări de a furniza documente privind sponsorizări primite de partid.
El a precizat că una dintre solicitări face referire la documente privind sponsorizările primite de PSD Prahova în perioada 1 ianuarie 2011 - 8 aprilie 2015, într-un dosar, iar cealaltă solicitare este făcută într-un dosar separat şi face referire la documente privind sponsorizări în perioada 2008 - 2014.
Rareş Enescu a mai spus că ambele solicitări transmise de DNA sunt făcute pentru furnizarea documentelor originale privind sponsorizările.
El a precizat că aceste documente nu au fost încă puse la dispoziţia anchetatorilor, întrucât, în paralel, la PSD Prahova are loc un control de fond al Autorităţii Electorale Permanente, iar autoritatea cere tot documentele originale, aferente anului electoral 2014.
Procurorii DNA Ploieşti au mers, joi, la sediul PNL Prahova, de unde au solicitat, în baza unei adrese oficiale, documente privind sponsorizările primite de cele două organizaţii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu