Membrii PSD Satu Mare nu au reușit să își aleagă, vineri, președintele, în cadrul Conferinței Județene, din cauza unor tensiuni din filială, astfel că situația va fi discutată în forurile naționale de conducere ale partidului.
Publicitate
Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, vineri, la Satu Mare, într-o conferință de presă, că situația din filială va fi discutată în CEX sau în Biroul Permanent Național.
„PSD e un partid viu și eu respect acest lucru. Am avut o întâlnire cu colegii mei de la Satu Mare, într-un for mai larg, apoi cu primarii și am aflat la firul ierbii ceea ce se întâmplă la organizația Satu Mare. Săptămâna viitoare voi prezenta situația în CEX sau în Biroul Permanent Național unde, împreună cu colegii mei, o să cântărim și o să luăm anumite decizii într-un timp cât mai scurt să fim pregătiți de alegeri. Înainte de alegeri să avem o conferință în care să fie aleasă o conducere îndreptățită să răspundă de scorul partidului pentru alegeri. Era un moment de tensiune în care lumea se contesta și eu nu am putut să legitimez astfel de alegeri. Cred că PSD are capacitatea să organizeze niște alegeri corecte și necontestate", a spus Marcel Ciolacu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu