PSD scoate „Cartea neagră a regimului Băsescu” şi „Manualul marii corupții din PDL”

declaratie-codrin-stefanescu
declaratie-codrin-stefanescu

Codrin Ştefănescu, secretar al Consiliului Naţional al PSD spune , într-un comunicat de presă, că PSD pregăteşte „Cartea neagră a regimului Băsescu” şi „Manualul marii corupții din PDL”, care vor analiza, în detaliu, atât guvernarea acestui partid, cât și activitatea parlamentară a PDL, în pofida faptului că partidul de la putere, ”din lipsă de ocupație”, și-a mobilizat echipele în vederea monitorizării activitații PSD. Prin această acțiune, PSD vrea să facă cunoscut opiniei publice toate măsurile, absurde, aplicate de guvernarea PDL și motivele indiscutabile pentru care puterea poate fi acuzată de subminarea economiei naționale și sabotarea intenționată a intereselor cetățenești.

"Am înțeles că domnul Sever Voinescu, din lipsă de ocupație, și-a mobilizat echipele de lucru din partid, în vederea monitorizării activității PSD, de la origini și până în prezent, făcând chiar și un anunt public în aces sens. Îl informez, însă, pe purtătorul de cuvant democrat-liberal, dar și PDL-ul în ansamblu, că departamentele de specialitate ale Consiliului Național al PSD au început deja să lucreze la redactarea unui document laborios, intitulat <Cartea neagră a regimului Băsescu>", spune Ştefănescu, într-un comunicat de presă.

Materialul aflat în pregătire la PSD va urmări teme precum: frauda din Parlament, de la trecerea legilor prin falsificarea numărului de voturi, până la votul multiplu al unor parlamentari, avizarea pe bandă rulantă a initiațivelor legislative propuse de Guvern, în comisiile prezidate de parlamentarii puterii, din Senat și Camera Deputaților, modificarea și/sau completarea unor legi în vigoare, exclusiv, în folosul unor sponsori de partid, adoptarea unor legi care au dus la vulnerabilizarea sistemului economic și cu efecte dezastruoase asupra mediului de afaceri, IMM-urilor, precum și întregii societăți, în ansamblu.

De asemenea, ”Cartea neagră a regimului Băsescu” va mai explica şi proiectele elucubrante, generate de PDL în domeniile: învățământ, protecție socială, agricultură, transporturi sănătății sau mediului, dar și considerentele care au stat la baza deciziilor iraționale asumate de PDL în privința reducerilor de salarii, pensii, ajutor de șomaj sau indemnizații pentru creșterea copilului sau motivele reale care au condus la disponibilizările haotice din diferitele sectoare bugetare – administrație, interne, învățământ, sănătate, transporturi etc.

PSD va scoate în evidenţă şi "abuzurile din justiție, coordonate direct de la Cotroceni" respectiv: imixtiunea în actul de justiție prin proiecte de legi care încalcă flagrant independența acesteia; numirea procurorilor DNA; DIICOT; dosare politice; înființarea unor organisme, la dispoziția ministrului Justiției, pentru controlul activității magistraților; încălcarea Constituției și legii răspunderii ministeriale, ca politică oficiallă de stat.

Social-democrații vor analiza și "substratul" unor inițiative legislative precum votul prin corespondență, reorganizarea administrativ–teritorială, interzicerea organizării manifestațiilor publice, folosirea, în mod excesiv politico-electoral, a Fondului de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prin repartizarea, unor sume considerabile, administrațiilor locale, coordonate de membrii coaliției de guvernământ, gestionarea deficitară a fondurilor europene și aprobarea unor proiecte aberante la nivel teritorial, prin implicarea directă a firmelor de partid.

Codrin Ştefănescu informează că  documentul va fi însoțit de anexa „Manualul marii corupții din PDL”, care prezintă cazurile a peste 100 de lideri PDL, având la baza informațiile transmise din teritoriu sau prezentate de mass-media centrală și locală. Materialul va cuprinde zonele de influență, contractele atribuite preferențial, anchetele DNA și Parchet asupra unor politicieni ai puterii și mușamalizarea unor cercetări penale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel