PSD şi PNL au contestat la CCR ordonanţa privind indemnizaţia pentru creşterea copilului

mame
mame

Grupurile parlamentare ale PSD şi PNL din Camera Deputaţilor au contestat, joi, la Curtea Constituţională ordonanţa 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului, a declarat  liderul deputaţilor social-democraţi Mircea Duşa.

Potrivit contestaţiei deputaţilor liberali şi social-democraţi, ordonanţa încalcă articolele 44, 47, 53, 20 şi 135 din Constituţie. „Prin Legea pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor legiuitorul practic restrânge în mod drastic drepturile beneficiarilor (unul dintre părinţi) la concediul pentru creşterea copilului - reducând durata acestuia - şi la indemnizaţia pentru creşterea copilului - prin reducerea, de asemenea a cuantumului acesteia", se arată în contestaţia obţinută de Agerpres.

PSD şi PNL arată că în contextul realităţilor economice şi sociale reducerea indemnizaţiei lunare şi a duratei concediului pentru creşterea copiilor plasează persoanele care au calitatea de beneficiari într-o situaţie defavorabilă.

Opoziţia susţine că OUG 111/2010 încalcă şi dreptul la proprietate privată stipulat de legea fundamentală.

PSD şi PNL afirmă că reducerea indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului echivalează cu o expropriere. În plus, deputaţii Opoziţiei menţionează că ordonanţa restrânge exerciţiul unor drepturi sau libertăţi fundamentale, cum ar fi dreptul la prestaţii de asigurări sociale şi de asistenţă socială, aducând grave atingeri cuantumului indemnizaţiei pentru creşterea copiilor.

Ordonanţa privind indemnizaţia pentru creşterea copilului, adoptată de Camera Deputaţilor

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat marţi Ordonanţa de Guvern privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului, cu 178 de voturi pentru, 106 împotrivă şi o abţinere. Ordonanţa stabileşte măsuri opţionale, la dispoziţia părinţilor, cu privire la concediul pentru creşterea copiilor. Cei care aleg să stea cu copilul acasă până la un an primesc o indemnizaţie în cuantum de până la 75% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni şi care nu poate fi mai mică de 600 de lei şi nici mai mare de 3.400 lei.

În cazul părinţilor care optează să stea acasă cu copii până la vârsta de doi ani cuantumul indemnizaţiei este între 600 şi 1.200 de lei. Ordonanţa Guvernului mai prevede şi acordarea unui stimulent de inserţie în cuantum de 500 de lei părinţilor care se întorc la activitatea profesională până la împlinirea vârstei de un an de către copil. Ordonanţa de urgenţă a fost adoptată şi de Senat, iar Camera Deputaţilor este decizională.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel