PSD şi Pro România Maramureş candidează împreună la alegerile locale din iunie, anunță Gabriel Zetea

Sursă foto: Facebook Gabriel-Valer Zetea
Sursă foto: Facebook Gabriel-Valer Zetea

PSD şi Pro România vor avea candidaţi comuni la alegerile locale din data de 9 iunie, a anunțat, miercuri, preşedintele PSD Maramureş, deputatul Gabriel Zetea.

'Încercăm să facem în judeţul Maramureş o construcţie social-democrată, o construcţie care să îmbrăţişeze viziunea pe care PSD şi partidele de stânga în România au avut-o în ultimii ani de zile; fie că vorbim de guvernarea centrală când PSD s-a bătut cu inflaţia, creşterea preţurilor, măsuri luate pentru plafonarea adaosului comercial la alimente, creşterea preţurilor la energie, măsuri pentru susţinerea categoriilor vulnerabile de cetăţeni prin ajutoarele pe care putem să le dăm pentru a le face viaţa mai uşoară, dar, sigur, şi o viziune pe care o avem la nivel judeţean', a zis Gabriel Zetea, într-o conferință de presă.

Zetea a menţionat că Pro România e un partid de stânga şi este firesc să se regăsească în acest nou pol social democrat la alegerile din iunie.

'Noi, ca partid social-democrat, am încercat să aducem alături de noi oameni de valoare. Am dus o politică a uşilor deschise în PSD, am invitat alături de noi aici, în judeţul Maramureş, oameni care ştiu să facă administraţie, oameni care sunt implicaţi în comunităţile lor (...) În ultimii ani de zile, reprezentanţi din mai multe partide politice, din PMP, ALDE s-au înscris în PSD. Dar visul nostru, cu tot respectul pentru orice alt partid, a fost de a vedea o colaborare în judeţul Maramureş, între cele două partide surori; PSD şi Pro România!

Suntem oameni de stânga, oameni care îmbrăţişăm aceleaşi viziuni şi în ceea ce priveşte judeţul, dar şi în ceea ce priveşte dezvoltarea României. N-am considerat niciodată Pro România ca un adversar, dar am avut de fiecare dată, şi recunosc asta, o frustrare văzând cum fraţii şi surorile noastre din Pro România candidează din altă parte şi divizează voturile pe care stânga românească le poate obţine', a declarat Gabriel Zetea.

Zetea a mai arătat că a avut discuţii atât cu preşedintele filialei judeţene a Pro România, Viorica Marincaş, însă şi cu liderul naţional al partidului, Victor Ponta, despre acest pol social democrat din Maramureş. Soluţia tehnică găsită a fost de a invita membri ai Pro România să candideze pe listele PSD. La rândul său, reprezentantul Pro România Maramureş, Viorica Marincaş, a zis că proiectul politic comun cu PSD va fi unul câştigător.

'Întotdeauna am avut curajul de a construi şi consolida lucruri cu oameni potriviţi. Tocmai din aceste motive am ales PSD ca şi o continuitate a parcursului meu politic. Am intrat în politică şi mi-am consolidat cariera prin susţinerea a patru mari piloni; educaţie, sănătate, bună guvernare şi justiţie socială. Aceste verticale le găsesc şi în PSD. De aceea am hotărât să facem acest pas, de aceea Maramureşul are nevoie, astăzi, de aceste valori. Şi ţara are nevoie de aceste valori. Mă bucur că voi pune umărul la un proiect câştigător în Maramureş, împreună cu oameni cu credibilitate în comunitate, oameni puternici, putem să câştigăm şi putem să facem ce trebuie pentru Maramureş', a zis Viorica Marincaş.

Gabriel Zetea şi Viorica Marincaş vor candida pentru Consiliul Judeţean. Totodată, Zetea a precizat că la viitorul Comitet Politic Judeţean urmează să fie validată lista completă de candidaţilor din judeţ, iar Vioricăi Marincaş i se va oferi funcţia de vicepreşedinte, în domeniul siguranţă publică. 

De asemenea, preşedintele PSD Maramureş a subliniat că la nivel de judeţ nu va exista nicio alianţă cu PNL.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel