Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, l-a catalogat pe Traian Băsescu drept un „urechist în ale justiției”, după ce președintele a dat vina pe USL în scandalul privind Codul de Procedură Penală.
„Traian Băsescu a ieşit astăzi şi a recunoscut că a promulgat un Cod Penal cu erori. Este pur şi simplu jenant modul în care îşi asumă această greşeală după patru ani, iar scuzele penibile legate de consilieri nu au nicio valoare acum. Însă şi mai grav este faptul că tot Traian Băsescu este cel care acuză, vorbind despre un Cod care acţionează ca un «scut pentru corupţi», Cod pe care chiar oamenii săi l-au elaborat!
Traian Băsescu, Monica Macovei, oamenii lor spun un lucru despre noile Coduri, în timp ce fostul ministru Predoiu spune total altceva. Cred că sunt semne clare ale unui sfârşit trist de regim, care nu mai reprezintă decât zgomot de fond”, a transmis purtătorul de cuvânt al PSD, prin intermediul unui comunicat de presă citat de Mediafax.
Cătălin Ivan a adăugat că Traian Băsescu este „un urechist în ale justiţiei”.
Vezi și: Băsescu aruncă pisica în curtea lui Ponta: “Devine EMBLEMA CORUPȚIEI”. Ce spune Bogdan Chirieac
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News