Aurelian Bădulescu, viceprimarul Capitalei din partea PSD, a pus trei întrebări esenţiale cu două luni înainte de alegerile locale.
Publicitate
"Prima întrebare. Cum vom face dacă oamenii vor să îşi exercite dreptul constituţional şi cer urna, cum vom merge cu urna în spitale COVID? A doua. Ce ne vom face dacă, spre exemplu la nivelul municipiului Bucureşti, vom avea în izolare sau asimptomatici, indiferent unde vor fi duşi? Ei vor cere urna! Noi ce facem, că ar putea fi 4000 de solicitări, şi nu în acelaşi loc, că sunt împărţite pe tot teritoriul municipiului. A treia întrebare. Cum se asigură respectarea distanţei şi dezinfectarea ştampilei de vot?
Mai e una care pune bomboana pe colivă. Dacă un membru al comisiei cade jos, îl ducem la Victor Babeş şi ni se spune că are COVID, conform procedurii toţi cei de la masă sunt contacţi şi se închide prăvălia", a declarat Aurelian Bădulescu la Antena 3.
"Astăzi, alegerile se ţin pe 27 septembrie. La numărul de cazuri de azi, putem organiza alegerile. Distanţarea fizică în secţia de vot se poate păstra, pentru că se face în mare parte în săli de sport. Vom căuta să organizăm în săli cât mai mari, ca să se păstreze distanţa. Iar cu urna mobila, vă spun un lucru. în spitalele infecţioase, nu s-a cerut urnă mobilă niciodată. Dl Bădulescu inventează nişte studii de caz care nu există. Nu am auzit niciodată ca urna mobilă să meargă undeva unde sunt boli contagioase!", a replicat Tănase Stamule, consilierul premierului Ludovic Orban.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu