PSD Tulcea vrea renumărarea voturilor pentru primăria Tulcea

FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

PSD Tulcea acuză fraudarea alegerilor la primăria Tulcea și cere renumărarea voturilor, după ce candidatul social democrat a pierdut cu puțin peste 1.000 de voturi în fața candidatului liberal.

Organizația județeană PSD Tulcea a solicitat, luni, Biroului Electoral Județean și Biroului Electoral Central renumărarea tuturor voturilor voturilor exprimate pentru funcția de primar al municipiului Tulcea, din cauza mai multor situații constatate de reprezentanții social-democraților tulceni, potrivit unui comunicat de presă.

Astfel, printre neregulile semnalate de PSD Tulcea se numără ”discrepanțe semnificative între numărul total de votanți înregistrați în tabletele operatorilor și numărul de votanți consemnați în procesele verbale”, precum și faptul că ”tabletele operatorilor, cu programele de înregistrare active, au fost utilizate în afara secțiilor de votare până în momentul suspendării activității BEJ”, dar și consemnarea eronată a rezultatelor votului.

”Decizia BEJ de a suspenda activitatea a fost justificată prin referirea expresă la numeroase avertizări și erori evidențiate în procesele verbale de consemnare a rezultatelor votării.

În acest context, solicităm investigarea urgentă și transparentă a acestor nereguli și luarea măsurilor necesare pentru a asigura corectitudinea și legalitatea procesului electoral”, se arată în comunicatul menționat.

Mai mult decât atât, PSD Tulcea susține că ”este inacceptabil ca, în anul 2024, să fim martorii unor astfel de bateri de la normele democratice”.

Potrivit site-ului rezultatevot.ro, candidatul PSD, Simion Dragoș, a obținut 9.273 de voturi (35,2%), în timp ce candidatul PNL, Ilie Ștefan, a fost primit 10.331 de voturi (39,22%), ”podiumul” fiind completat de Lucian Furdui, din partea AUR, cu 2.887 de voturi (10,96%).

Citește și: Se renumără voturile în Bistrița-Năsăud. Contestația PNL a fost admisă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel