PSD Vrancea: Presiuni enorme. Trădarea rătăciților, fără efecte

Organizațiile județele ale PSD transmit mesaje contra plecărilor din partid și de condamnare a ”trădătorilor”.

”Partidul Social Democrat a investit ani la rând încredere în mulți dintre membrii săi, însă cum se pot numi cei care au primit de la PSD două mandate de parlamentar și un mandat de ministru și au plecat din partid? Evident că trădători! Este și cazul a doi rătăciți care au dat onoarea pe rușine și bărbăția pe trădare. Chiar în an Centenar, unii dintre parlamentari arată că nu au înțeles nimic din istorie și merg pe mâna trădătorilor. Este o atitudine care dovedește că unii nu au caracter ci doar interese, iar ordinele primite sunt urmate orbește. Au părăsit PSD pentru a se alătura celor care ne sunt adversari și care au atacat în permanență partidul nostru. Este un gest lipsit de onoare față de colegii de partid, dar și față de cei care au votat PSD.

”Presiuni enorme, resurse uriașe pentru dezbinare”

Aceste trădări, care erau de așteptat la acest gen de "caractere", nu au efecte pentru PSD! Suntem un partid puternic a carui fundatie nu poate fi zdruncinată de astfel de dezertări. PSD a fost, este și va fi cel mai puternic partid din România. Este partidul care a realizat și realizează cele mai importante lucruri pentru România și pentru bunăstarea concetățenilor noștri. Suntem conștienți că sunt presiuni enorme și se alocă resurse uriașe pentru dezbinarea, prin orice mijloace, a partidului nostru cu scopul de a ne împiedica să ducem la capăt aceste reforme vitale pentru societate și democrație dar, în ciuda acestor presiuni, rămânem uniți pentru a duce la îndeplinire cel mai ambițios program de guvernare pe care l-a avut România în ultimele decenii!

”Trădarea rătăciților”

Trădarea rătăciților nu are efecte nici în plan politic căci coaliția PSD-ALDE este stabilă și, indiferent de promisiunile făcute, moțiunea de cenzură mult trâmbițată de opoziție nu va strânge necesarul de voturi! Cei care au trădat PSD sunt doar un angrenaj din acest plan subversiv de a împiedica cu orice preț îndeplinirea programului de guvernare prin care PSD poate reconfirma că este partidul capabil să conducă România. Prin alegerea lor, trădătorii care au plecat din PSD clamând interesul alegătorilor nu fac altceva decât să intre în sarabanda celor care doresc destabilizarea României. Răspunsul nostru este clar și simplu: Suntem uniți! Nu cedăm! Mergem până la capăt!” este mesajul transmit de Biroul de Presă al PSD Vrancea. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel