PSG, nou record al masei salariale după venirea lui Messi, Ramos, Hakimi şi Wijnaldum

PSG, nou record al masei salariale după venirea lui Messi, Ramos, Hakimi şi Wijnaldum
PSG, nou record al masei salariale după venirea lui Messi, Ramos, Hakimi şi Wijnaldum

Clubul Paris Saint-Germain a stabilit un nou record al masei sale salariale, care a ajuns la 629 de milioane de euro în sezonul curent, reprezentând 37% din totalul salariilor cumulate din Ligue 1 (1,73 miliarde de euro).

Publicitate

Conform L'Equipe, recordul anterior se cifra la circa 500 milioane euro, în sezonul trecut, dar, conform sursei, clubul parizian recunoaşte o masă salarială de doar 585 de milioane de euro, incluzând secţiile de handbal şi judo.

Sosirea unor jucători ca Lionel Messi, Sergio Ramos, Achraf Hakimi şi Georginio Wijnaldum a crescut în mod semnificativ masa salarială a clubului Paris Saint-Germain.

În sezonul 2020/2021, masa salarială s-a cifrat la circa 500 de milioane de euro, în sezonul 2019/2020 - 414 milioane de euro şi în sezonul 2018/2019 - 370 de milioane de euro. L'Equipe semnalează că PSG are cea mai mare masă salarială dintre cluburile europene.

Citește și: Messi, făcut praf de un ziar spaniol: Lipsit de motivaţie, într-o formă fizică precară, confuzie și reticență

Lionel Messi este 'lipsit de motivaţie' şi 'într-o formă fizică precară' la PSG, unde a venit în vara anului trecut de la FC Barcelona. 'Realitatea dură a lui Messi la PSG: lipsit de motivaţie, criticat şi într-o formă fizică precară', scrie ziarul El Confidencial, potrivit căruia starul argentinian nu reuşeşte să se adapteze la noua sa echipă şi nu îşi închipuia că va întâmpina atâtea dificultăţi odată cu această schimbare după mai bine de 20 de ani la FC Barcelona.

Cu doar un gol marcat în Ligue 1 şi o neaşteptată incapacitate de a face diferenţa, argentinianul nu străluceşte după ce a venit la Paris cu surle şi trâmbiţe. Ziarul găseşte pentru aceasta motive de ordin sportiv, care ar fi rezultatul unei anumite dispoziţii melancolice a jucătorului.

Messi nu ar fi digerat plecarea sa de la Barcelona, unde a petrecut 22 de ani. El s-a simţit trădat de Joan Laporta, preşedintele Barcei, care n-a reuşit să-l facă să-şi prelungească înţelegerea cu gruparea catalană.

"La PSG, Messi arată o incapacitate de a se conecta cu coechipierii, confuzie şi chiar reticenţă"



Deşi a zâmbit la venirea la Paris, atacantul argentinian, care avea obiceiurile sale nu s-a acomodat la noua echipă PSG, iar rarele lui momente de bucurie au fost în timpul vizitelor la FC Barcelona sau când a fost convocat la naţionala Argentinei. Vezi articolul aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel